Am fost atunci, acolo – ştii unde, cred că ştii:
locul acela singur, sfinţit de ciocârlii –
unde ai spus, iubito, că vrei şi tu s-ajungi,
dar nu erai ACOLO, şi nu erai ATUNCI!...
Am fost – rămân acolo, atunci, departe hăt...
şi nu văd nici Ileană, nici Făt-frumos nu văd,
n-aud nici răsuflare de Zmeu bătrân şi-ncet...
şi nicăieri nu-i nimeni, şi nu ştiu ce să cred!
Deschid o carte veche – îi văd pe toţi, i-aud,
îi rog să se coboare – ce vreme, ce trecut
îmi intră în odaie, în suflet, în cuvânt –
miroase a cerneală, a tine în curând!...
Închid o carte veche – cu tot cu toţi o-nchid...
nu vor să stea afară, sunt gata de murit –
nu-i mai citeşte nimeni...hai, vino să-i citim –
o carte nedeschisă e-un fel de ţintirim!
Te rog să vii ACOLO...te rog să vii ATUNCI...
să-mi scrii o carte mare, cu taine şi porunci...
şi să rămâi cu mine, frumoaso, mult, mereu:
tu – veşnică Ileană...eu – Făt-frumos şi Zmeu!
(Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”)