cândurile tale-s trupuri plămădite/ chiar la rădăcina firului de grâu,/ unde ciocârlia mugureşte cânturi,/ mirosind a pâine până mai târziu,/ când porneşte zborul fără vro tocmeală,/ fără ostenire, de la cald la frig,/ ocrotindu-şi puii pe pământ şi-n ceruri,/ ca o frumuseţe-a marelui nimic !!!
cândurile mele-s amăgeli aflate/ chiar la rădăcina firului de mac,/ unde greierimea doarme şi visează/ vreme fără toamnă, vară fără leac,/ mirosind a lene, numărându-şi pâinea,/ cri!cuindu-şi rostul, de la frig la cald,/ şi murind pe gâtul sacru al vioarei,/ ca o frumuseţe-a micului înalt !!!
ciocârlii şi greieri – cântecuri trecute/ prin iubiri de-o clipă, veşnic fără frâu/ –
gândurile mele, gândurile tale:/ frământări crescute în acelaşi grâu !!!
(Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”)
