MINICRONICĂ. ”Ready or not”, o comedie de groază

MINICRONICĂ. ”Ready or not”, o comedie de groază
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În "Ready or not", tradus oficial în România ca "Scapă cine poate", farmecul stă în detalii. În încerarea de a-l face cât mai captivant şi convingător, producătorii au pus la punct un trailer care spune un pic prea mult. Povestea este simplă, la prima vedere, însă jocul actorilor şi absurdul întregii situaţii menţin viu interesul spectatorului până la ultimul cadru. În noaptea nunţii sale, o tânără este forţată de familia excentrică a proaspătului soţ să ia parte la un joc misterios. Totul devine înspăimântător în momentul în care femeia, devenită la propriu o pradă în impunătoarea vilă a socrilor săi, este nevoită să lupte cu ce are la îndemână pentru propria viaţă. Pe rottentomatoes.com, filmul a fost apreciat de 89 la sută dintre comentatori şi a obţinut nota 7,23 din 10. Criticii de pe site l-au catalogat drept „deştept, subversiv, întunecat şi amuzant în acelaşi timp”. Scenariştii au avut ca inspiraţie legendarul „Rosemary's Baby” (1968, regia Roman Polanski), în care Mia Farrow a jucat memorabil rolul fragilei dar tenacei Rosemary.

Citit 1479 ori Ultima modificare Vineri, 25 Octombrie 2019 17:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.