PAMFLET | Gălățenii l-au votat pe Fotea! N-a știut lumea că șeful CJ nu e prezidențiabil

PAMFLET | Gălățenii l-au votat pe Fotea! N-a știut lumea că șeful CJ nu e prezidențiabil
Noul președinte al României este Costel Fotea, conform voturilor numărate până dimineață în județul Galați
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

I-au văzut numele peste tot în județ, pe afișe sau panouri, așadar au crezut că și el este un pretendent la fotoliul de la Cotroceni. Gălățenii, mulțumiți de activitatea conducătorului Consiliului Județean, l-au votat, trecându-i numele cu pixul sau creionul pe buletinul primit în secție. Pe Viorica Dăncilă o credeau retrasă din întrecere, pozele cu fostul premier fiind mai rare.

Tableta, o mare vinovată

Forfota de ieri, 10 noiembrie 2019, a compensat perioada lipsită de dezbateri din așa-numita campanie electorală. Rețelele de socializare au mers unse, cetățenii cu drept de vot s-au apelat euforici, au făcut pronosticuri, și-au dat cu părerea despre următorii ani în România. S-a și votat cu mult peste așteptări, mulți dintre decedații care apăreau de obicei la urne plângându-se că, din cauza celor vii, abia dacă au mai putut prinde un capăt de listă. Cei plecați dintre noi cu cel puțin zece ani în urmă dau vina pe gadgeturi, pe insensibila tabletă din secția de votare, dar aceasta nu pare decât o invidie firească: bieții de ei abia o prinseseră, iar în pragul anului 2020 nici nu mai este atât de căutată.

"Are cel mai românesc nume"

Surpriza scrutinului de duminică a venit din județul Galați, acolo unde - conform numărătorii paralele - bătălia prezidențială a fost câștigată de Costel Fotea, nimeni altul decât președintele Consiliului Județean. Este adevărat, numele cunoscutului lider social-democrat nu se afla pe buletinele de vot, însă acest lucru nu i-a inhibat pe alegători. Cei mai mulți dintre ei i-au completat numele cu pixul sau cu creionul, considerând că preferatului lor i se face o mare nedreptate. "Ăia dela BEC sau de la CEC, cum mama naibii îi zice, de ce nu l-au trecut și pe dom’ Costel pe foaia de vot? Niște mizerabili, mai ales că el avea cel mai românesc nume dintre toți candidații la Cotroceni", ne-au declarat câțiva pensionari zglobii.

Nu și-au dat seama că nu-l cheamă Votea

Le-am explicat acestora că șeful CJ Galați nu s-a aflat în campania electorală pentru cea mai înaltă funcție în stat, însă n-a fost chip să-i convingem. "Băi, userismule (sic!), n-ai văzut că numele domnului Costel e peste tot, și prin oraș, și prin județ? Și scrie peste tot președinte Costel Votea (sic!), deci cum să nu fie candidat? Vedeți-vă de treaba voastră, o să iasă numărul 1 în România și o să facă drumuri de centură peste tot, chiar și prin orașe. E Votea, îl votăm", au reacționat votanții lui Fotea, aflați într-o firească stare de confuzie, din cauza panotajului exagerat cu logoul forului județean. Ei aveau impresia că Viorica Dăncilă s-a retras din competiție, afișele stradale cu fostul premier fiind nepermis de puține.

Costelul Bran

Pamflet în versuri

O. Alandala de Submarin Cosorescu

mă numesc O. Alandala... şi sunt foarte supărată

fiindcă n-am fost atentă/ ş-am picat... am picat cloşcă,

iar acum plătesc... mi-i silă/ şi mi-s galbenă la faţă,

nu-i dă nimenea o boabă,/ iar vecina cea codoşcă

se hlizeşte, dă din aripi/ şi se plimbă-n ciuda lelei

care-am fost, se fandoseşte/ lângă un cocoş de vază,

scurmă pe grămadă, cată/ (extraconjugal) călcare

şi cotcodăceşte mândră/ până-n gard... şi cu emfază !!!

mă numesc O. Alandala.../ şi clocesc... nu am ce face,

chiar mă simt deosebită/ printre gioarsele cu pene,

mi-s distinsă şi destinsă.../ şi mă caut în oglindă:

ce design mi se arată/ - sunt leită Melpomene

chiar dacă abia-mi mai suflă-n/ beregată cloncănitul,

chiar dacă vrun cucurigu/ mă mai vrea, sunt eroină

ca o mamă... piscuitul/ de sub mine se-nteţeşte -

plâng frumos, de mulţămire,/ pielea mi-i... ca de găină !!!

Galațiul în imagini

Vocea cetățeanului, vocea politicianului

Onuț, ba, Ionuț, da!

* Primarul Ionuț Pucheanu a fost votat la scrutinul de ieri, tot cu pixul sau cu creionul chimic (sau rujul, atenție!), de mulți concitadini, cu toate comentariile dezaprobatoare pe care le încasează în fiecare zi. Se pare că, dacă se va păstra tendința, va prinde turul al doilea al votului din vara anului viitor. Dar nu va exista un scrutin în două etape.

* Vârful neoficial de lance al PNL în bătălia pentru Primărie, Onuț Atanasiu, n-a fost ștampilat la alegerile de ieri. Este ciudat, mai ales că două voturi au mers totuși la Silviu Bacalum, un alt liberal care și-ar dori să devină primar. Până unde merge confuzia?

* Câțiva oameni din urbe, după ce și-au încheiat partidele de table de la garaj, au manifestat ieri în fața Prefecturii Galați, scandând pro-Eugen Durbacă. Doi polițiști locali le-au transmis distrați că Giani, așa cum este alintat fostul edil-șef de la Dunărea de Jos, își economisește energiile pentru scrutinul din vara lui 2020.

* Apropo de Prefectură: nu se știe unde au votat Dorin Otrocol și Mihai Manoliu, primele două persoane din organigramă. De fapt, nu i-a mai văzut nimeni de la instalarea Guvernului Orban. Când știi că ești aproape de a fi schimbat, îți mai arde de votare?

Manolia Manoliu

N-ai voie să-i dai foc Sălii Sporturilor

Pagina de Pamflet a "Vieții libere" a aflat motivul pentru care Sala Sporturilor "Dunărea" din Galați funcționează de șase ani fără autorizație de securitate la incendiu. N-ai fi crezut așa ceva! Consiliul Local a votat un proiect de hotărâre prin care nicio persoană fizică sau juridică n-are voie să incendieze acest obiectiv. Iar dacă legea nu-ți permite să-i dai foc sălii în care își desfășoară meciurile toate echipele sportive din urbe, de ce să mai fie nevoie de autorizație de securitate la incendiu?

Foc cel Mic

Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 3575 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Noiembrie 2019 00:51

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.