Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Alăturarea cuvintelor „marea” şi „majoritate” într-o singură construcţie semantică este percepută de mulţi vorbitori de limba română ca fiind o greşeală, deoarece ar constitui un pleonasm sau chiar o eroare de logică. Într-un articol mai vechi scris de regretatul George Pruteanu, autorul explica această chestiune, problemă care stârneşte încă numeroase dispute.

„Marea majoritate a votat pentru menţinerea imunităţii parlamentare”, scrie într-un text jurnalistic publicat în urmă cu mai mulţi ani în presa centrală. În ciuda a ceea ce am putea crede, în exprimarea de mai sus nu există greşeli gramaticale. Iată şi explicaţia, aşa cum o vedea George Pruteanu.
„O altă problemă de limbă română care frământă pe mulţi, în aceste vremuri necăjite, este chestiunea „marii majorităţi”. Surprinzător de numeroase mesaje se arată intrigate de această formulă, considerând-o fie pleonasm, fie eroare logică. Nu e nici una, nici alta. „Majoritatea” e o chestiune relativă şi variabilă, ca să spun aşa. Majoritatea înseamnă partea mai mare dintr-un întreg. Dar această parte poate fi cu mult mai mare sau doar cu un picuţ mai mare. În cazul unui vot, un rezultat de 49 de procente contra 48 înseamnă o majoritate mică, faţă de, să spunem, 90 contra 4, care e o mare majoritate”, scria George Pruteanu, în 2006, pe blogul său.
Iar autorul vine cu mai multe explicaţii: „În parlamente, de pildă, se lucrează cu fel de fel de majorităţi. Majoritatea relativă (sau simplă) înseamnă jumătate plus unu din numărul parlamentarilor prezenţi (cu condiţia îndeplinirii cvorumului de şedinţă, care e de 50 la sută din numărul total al parlamentarilor). Aşadar, ca exemplu, într-o cameră legislativă cu 140 de membri, majoritatea relativă e de 36 (140:2=70:2=35+1=36). Majoritatea absolută înseamnă jumătate plus unu din numărul total: în exemplul dat: 71. Pentru legi de importanţă deosebită, se cere majoritate specială, adică de două treimi (66,66 la sută): în exemplul folosit, 94. Aşadar, nu e nicio eroare să vorbim despre o mare majoritate sau o mică majoritate. Putem spune, de pildă: marea majoritate a românilor sunt de credinţă creştin-ortodoxă”, adăuga autorul.

Problema acordului logic

Aceasta explică însă doar jumătate din fondul problemei. Atunci când vorbim de majoritate, o altă întrebare des întâlnită este cea care ţine acord: majoritatea sunt sau majoritatea este? Tot George Pruteanu vine cu o serie de clarificări în acest sens. „Răspunsul nu e chiar ţac-pac. E o chestiune de intenţie a enunţului. Regula e că, dacă accentul logic cade pe ideea de grup compact, pe entitatea grup (ansamblu), atunci acordul e la singular. Dacă accentul logic cade pe indivizii ca atare, pe persoane, atunci acordul e la plural. Să presupunem că avem un grup de 30 de băieţi, din care 25 au părul blond. E absurd să spunem că în acest grup, majoritatea băieţilor e blondă. Vom spune, fireşte, în acest grup, majoritatea băieţilor sunt blonzi. Dacă însă, cum spuneam, accentul logic cade pe aspectul ansamblului, compact, ca o unitate, atunci acordul se face la singular; de pildă: Senatorii au discutat mult. În cele din urmă, majoritatea a acceptat argumentele”.

Citit 3549 ori Ultima modificare Joi, 09 Ianuarie 2020 18:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.