Ioana Blaj a ales o vacanţă în Dubai

Ioana Blaj a ales o vacanţă în Dubai
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ioana Blaj s-a întors pe platourile de filmare, după ce şi-a petrecut vacanţa de iarnă în familie. A ales ca destinaţie de vacanţă Dubai şi a decis să fie un concediu dedicat copiilor.

Actriţa crede că Dubai este o destinaţie potrivită copiilor, mai ales datorită temperaturilor ridicate pe timp de iarnă, dar şi a activităţilor pentru cei mici: „Vacanţa de iarnă mi-am petrecut-o în exclusivitate alături de familie: părinţi, copii, bunici, verişori, în Bucureşti şi Brasov, iar după Revelion am ales să facem o vacanţă special destinată copiilor, în Dubai, alături de alţi prieteni. A fost o vacanţă extrem de plină, de frumoasă, dar şi obositoare. Ne-am axat doar pe activităţi pentru copii. Am fost la Motion Gate, Lego Land, Lego Aqua Park, IMG World of Adventures, Acvariu, deşert. Dubai este o destinaţie foarte bună pentru copii, pentru că sunt o groază de lucruri de făcut pentru ei, dar şi datorită temperaturii bune din această perioadă a anului, am avut zile cu 31 de grade”.

Ioana recunoaşte că o vacanţă cu copiii este întotdeauna obositoare şi nu ar mai strica încă una doar pentru ea şi soţul ei: „A fost o experienţă minunată pentru copii şi implicit pentru noi, însă după o vacanţă ca asta am nevoie, cu siguranţă, de o vacanţă doar cu iubitul meu. Nu pot spune că m-am odihnit, dar faptul ca am reuşit să petrec atâtea zile alături de ai mei cei mai dragi şi să-i văd fericiţi, mi-a umplut inima de bucurie”.

Ioana Blaj s-a întors pe platourile de filmare de la "Sacrificiul", serial produs de Ruxandra Ion, care va avea marea premieră pe 12 şi 13 februarie, la Antena 1.

Citit 1881 ori Ultima modificare Vineri, 07 Februarie 2020 16:04

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.