Să scriem corect! ”Da-ți”, ”întro”, ”întradevăr”

Să scriem corect! ”Da-ți”, ”întro”, ”întradevăr”
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Cratima este semnul ortografic care îndeplinește cele mai multe funcții din limba română. Pe cât este de important acest semn, pe atât sunt de grave greșelile de ortografie pe care le provoacă folosirea sa necorespunzătoare. Vedem de multe ori scris ”da-ți”, ”întro” sau ”întrun”, în total dezacord cu regulile de ortografie și de logică, până la urmă.

În unele cazuri, cratima are un caracter permanent, așa cum scrie ortografia.ro. Astfel, ”dă-l”, ”de-a dreptul”, ”las-o”, ”s-a dus” sau ”ți-l dă” nu se vor scrie niciodată ”dă îl”, ”de a dreptul”, ”lasă o”, ”se a dus”, ”ți îl dă”. Regula de bază, potrivit diacritica.wordpress.ro, este aceea că folosim cratima atunci când elementele legate prin acest semn au sens de sine stătător. ”Adică scriem îmi, într-un cuvânt, nu î-mi, pentru că î-, de unul singur, nu înseamnă nimic. Scriem vreo, vreun, nu vre-o, vre-un, pentru că vre-, de unul singur, nu înseamnă nimic”, conform diacritica.wordpress.ro.

Pe același principiu, scriem ”vino”, nu ”vin-o”, deoarece nu are sens s-o vii pe ea. ”Scriem trimite-ți atunci când -ți înseamnă ție, al tău: Trimite-ți copiii la școală. Copiii tăi, adică. Trimite-ți o scrisoare. Tu ție, adică, în caz că duci lipsă. Scriem trimiteți atunci când se referă la voi, la dumneavoastră: Vă rog să-i trimiteți o scrisoare lui Pătrățel. Că se simte singur. Și tot așa...”, mai scrie pe blogul amintit.

Referindu-ne la cuvintele din titlu și ținând cont de explicațiile de mai sus, vom scrie întotdeauna ”Dați doar câte două, ca să ajungă tuturor”, nu ”da-ți câte două, ca să ajungă tuturor”. La fel, scriem ”într-o zi”, nu ”întro zi”, deoarece ”întru” și ”o” au înțeles de sine stătător. Nu în ultimul rând, scriem ”într-adevăr”, nu ”întradevăr”, deoarece această locuțiune adverbială este un cuvânt compus, format din prepoziția ”întru” și substantivul ”adevăr”. Ambii termeni au înțeles de sine stătător, așa cum se poate observa.

Cuvântul săptămânii

Am ales pentru acest articol cuvântul ”plagiat”. Ideea mi-a venit după ce am citit că fostul premier Mihai Tudose a pierdut în primă instanță procesul pe care îi intentase Ministerului Educației, prin care solicita regragerea titlului de doctor obținut în urmă cu un deceniu la Academia SRI. Potrivit gazetarilor de la Pressone, Mihai Tudose a recurs la același tertip încercat și de Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general al României, pentru a scăpa de un rușinos și previzibil verdict de plagiat, tertip eșuat și în cazul lui Licu. Spunem că avem de-a face cu un ”plagiat” atunci când ”o operă literară, artistică sau științifică a altcuiva a fost însușită fără drept (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală”. Cu alte cuvinte, vorbim despre furt intelectual, cu intenția de a parveni și de a obține anumite avantaje.

Citit 7540 ori Ultima modificare Joi, 02 Aprilie 2020 20:56

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.