Premierele pentru ”Black Widow” și ”Indiana Jones 5”, reprogramate

Premierele pentru ”Black Widow” și ”Indiana Jones 5”, reprogramate
Scarlett Johansson, în ”Black Widow”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Black Widow”, „The Eternals” şi „Indiana Jones 5” se numără între producţiile Disney a căror premieră a fost amânată din cauza restricţiilor impuse de autorităţi ca urmare a pandemiei de Covid-19. De altfel, Disney a modificat calendarul lansărilor pentru majoritatea filmelor sale, având în vedere că cinematografele din cele mai multe ţări din lume sunt închise pentru o perioadă nedeterminată, din cauza pandemiei, scrie news.ro.

Nu toate cinematografele din SUA sunt închise încă, dar acest lucru s-ar putea întâmpla în curând, având în vedere că acest lucru s-a petrecut deja în China, Japonia, Italia și în alte țări puternic afectate de noul virus. Industria a pierdut deja miliarde de dolari din această cauză, iar lucrurile par să fie abia la început - Rebecca Rubin, reporter ”Variety”

„Black Widow”, cu Florence Pugh, Scarlett Johansson şi Robert Downey Jr. în distribuţie, este programat să fie lansat pe 6 noiembrie, luând locul „The Eternals”, film de aventuri al Marvel, cu Angelina Jolie, Richard Madden şi Salma Hayek. Astfel că acesta din urmă va fi lansat pe 12 februarie 2021.

Alte producţii din ”Marvel Cinematic Universe” au fost, de asemenea, reprogramate: „Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings”, pe 7 mai 2021, „Doctor Strange 2”, pe 5 noiembrie 2021, şi „Thor: Love and Thunder”, pe 18 februarie 2022. 

„Black Panther 2” este programat să debuteze în cinematografe pe 6 mai 2022, iar „Captain Marvel 2”, pe 8 iulie 2022. Animaţia „Soul” a Pixar a rămas programată pentru 19 iunie. Remake-ul live-action „Mulan” a fost mutat pe 24 iulie 2020, debutând la data ocupată iniţial de „Jungle Cruise”, cu Dwayne Johnson şi Emily Blunt. Acesta din urmă ar urma să fie lansat pe 20 iulie 2021.

Premiera filmului „Indiana Jones 5”, programată iniţial în vara lui 2021, a fost mutată pe 29 iulie 2022. Filmările pentru lungmetrajul în care Harrison Ford revine în rolul profesorului aventurier urmau să înceapă în luna martie şi au fost amânate. 

Filmul SF „Artemis Fowl”, care trebuia să ruleze din 29 mai, va fi disponibil pe platforma Disney+, devenind astfel primul lungmetraj al studioului care nu va fi lansat în cinematografe.

Pentru moment, Disney a menţinut datele de lansarea „West Side Story” (18 decembrie 2020) şi „The Last Duel” (25 decembrie 2020).

Între altele, au mai fost schimbate datele premierelor „Free Guy”, cu Ryan Reynolds - pentru 11 decembrie 2020, şi „The French Dispatch” al lui Wes Anderson - pentru 16 octombrie 2020.

Surse din compania Disney au precizat pentru publicația Variety că este posibil ca datele de lansare a filmelor să fie din nou modificate. Totul depinde de evoluţia crizei sanitare.

Citit 2079 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Aprilie 2020 22:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.