O capodoperă a picturii flamande, uitată pe pereții unei primării

O capodoperă a picturii flamande, uitată pe pereții unei primării
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

O pictură care a atârnat timp de câteva decenii pe unul dintre pereţii primăriei unei comune din Regiunea Capitalei Bruxelles, considerată o copie după un maestru flamand, a fost identificată, în cele din urmă, drept un autentic Jordaens. Este vorba despre cea mai veche versiune cunoscută a "Sfintei Familii", pictată, la începutul secolului al XVII-lea, de Jacob Jordaens, considerat unul dintre cei mai străluciți ucenici ai lui Rubens, relatează agenția Agerpres.

Descoperirea aparţine Institutului Regal pentru Patrimoniul Artistic (IRPA), cu ajutorul unor specialişti internaţionali în operele lui Jacob Jordaens şi Antoon Van Dyck. Pictura datează din 1617 sau 1618, când Jordaens (1593-1678) avea doar 25 de ani.

Autentificarea sa, cu ocazia unui inventar al bunurilor culturale ale comunei Saint-Gilles, a fost făcută în principal printr-o cercetare dendrocronologică, ce a permis datarea precisă a bucăţii de lemn folosite de pictor şi provenienţa acesteia. Acelaşi copac a fost folosit de Van Dyck, un alt discipol al lui Rubens, cu care Jordaens "foarte probabil a lucrat" în atelierul maestrului din Anvers, în acelaşi timp, a explicat specialistul în istoria artei Constantin Pion, care a contribuit la descoperire.

Pe acest tablou în tonuri de roşu, albastru şi ocru, îngălbenit de timp, apare pruncul Iisus, înconjurat de Iosif, Maria şi de mama acesteia, Sfânta Ana.

Jordaens a folosit aceeași temă, cu mici variații, în alte trei tablouri reprezentând "Sfânta Familie". Aceste picturi sunt deținute de Muzeul Metropolitan din New York, Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg și de Alte Pinakothek ("Pinacoteca Veche") din Munchen.

După restaurare, tabloul descoperit recent lângă Bruxelles va fi expus, spre sfârșitul acestui an, în cadrul Muzeelor Regale de Arte Frumoase din capitala Belgiei.

Alături de Peter Paul Rubens și Anthony van Dyck, Jacob Jordaens este considerat drept unul dintre marii pictori ai barocului flamand. Potrivit Wikipedia, a fost unul dintre exponenții de seamă ai Școlii de pictură de la Anvers și a jucat un rol important în evoluția picturii flamande a secolului al XVII-lea.

În mod asemănător cu majoritatea reprezentanților școlii de pictură menționate, a reprezentat diverse personaje biblice, în special apostoli sau sfinți.

Citit 2075 ori Ultima modificare Joi, 04 Februarie 2021 18:36

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.