Galațiul renunță la traficul rutier (PAMFLET)

Galațiul renunță la traficul rutier (PAMFLET)
Aceasta pare a fi o cursă spre cartierul Dimitrie Cantemir
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Accidentele din ultima perioadă și proasta funcționare a societății Transurb ne aduc într-un punct zero al transportului aerian la Galați. De unde nu aveam aeroporturi, se pare că ne vor fi oferite două. Să ne bucurăm?

De la Grindeanu ni se trage

Vizita în zonă a noului ministru al Transporturilor, e vorba de social-democratul Sorin Grindeanu, alimentează speculații dintre cele mai diverse. Ex-premierul a lăudat lucrările de la podul suspendat peste Dunăre, dar a făcut-o cu jumătate de gură, apoi a reinterpretat balada aeroportului la care râd și copilașii de țâță. Între timp, în municipiul Galați, dar și pe alături, s-au înmulțit accidentele rutiere, unele fiind de un absurd greu de închipuit. "Ce vor, mă, ăștia? Care e problema lor, ce dacă avem accidente pe șosele? Asta înseamnă că e viață, că ne mișcăm, că nu stăm într-un loc", a comentat în barbă un consilier local, după ce l-a auzit pe reprezentantul Guvernului bombănind despre nenorocirea de la Tirighina, de acum câteva zile.

A discutat cu Pucheanu și Fotea

Se pare că Grindeanu a fost auzit șușotind cu primarul Ionuț Pucheanu și cu președintele Consiliului Județului Costel Fotea. "Băi, la voi trebuie să luăm măsuri! Cred că veți fi primii din țară la care o să băgăm interdicția de a mai merge cu mașina pe stradă. Și-așa o să facem aeroport între Galați și Brăila. O să mai facem unul înspre Tulucești și o să aveți două capete de traseu, cum are troleibuzul", le-ar fi spus șeful Transporturilor din România. Se discută, de asemenea, despre ridicarea unor stații de parașute în zonele principale ale urbei, pentru ca oamenii care au treabă în Țiglina, Mazepa sau la Shopping City să se lanseze cu "umbrela" în brațe la semnalul pilotului de avion.

Așa va fi o cursă pe sus

"Nu e mare inginerie. Va pleca avionul de la Vădeni sau unde va fi exact aeroportul și, dacă vei dori să cobori la Modern, te vei pregăti încă de prin Țiglina. Îți așezi cum trebuie casca, verifici parașuta și sacoșele cu care ai ieșit la cumpărături, apoi vei fi catapultat. Important va fi să ții poșetele și gențile încuiate, altfel o să cadă ce ai prin bagaje în capul oamenilor din oraș. Cum ar fi să-ți pice din cer un iaurt în moalele capului? Sau un cozonac? Va fi nevoie de responsabilitatea tuturor pentru a face acest pas înainte", ne-a povestit un profesionist al domeniului aviației care deja lucrează la proiectul de regândire a transportului public în comun din Galați.

Aeroporto-Franco

Pamflet în versuri

DE AIA ȘI DE STRES (despre frigiditate şi misoginism) de Submarin Cosorescu

Amanta mea-i f/rigidă!... şi eu sunt misogin...!

Ce romantism feroce!... nu pot să mă abţin,

nici ea nu poate, însă ne întâlnim aşa,

ciudaţi, ca masochiştii... şi facem altceva!

Mă face venerabil bătut de soartă, sfânt...

o fac simandicoasă venerică de când

stăteam (la coada vacii) umil manipulant,

manipulam viţelul deştept şi arogant,

să nu cumva isteţul (precoce şi găman)

să sugă toată vaca!... Şi ea, cu-n "bou" plăvan,

se hârjonea prin râpe, şi eu râşneam din dinţi,

şi o treceam prin focuri, prin săbii şi prin sfinţi!

Am dat cu anatema, cu tot ce-am rău şi bun,

cu clerul şi eclerul... (n)-am vrut să mă răzbun,

am vrut doar îndreptare, dar ea n-a înţeles,

ş-acuma umblă plină de AIA şi de STRES!

Galațiul în imagini

Vocea cetățeanului, vocea politicianului

Piloți vor fi șoferii Transurb

* Nu doar evenimentele rutiere le-ar fi forțat mâna autorităților să ne tragă autovehiculele pe dreapta, ci și parcul auto și problemele de la Transurb. Totuși, va exista o situație specială: avioanele vor survola municipiul în interesul contribuabililor care nu se pot deplasa pe jos. Dar nu oricum. Ele vor fi pilotate de actualii șoferi ai societății de transport. "Ne trebuie oameni cu sânge în instalație", i-ar fi transmis Pucheanu lui Grindeanu. "Când conduci un autobuz care trebuia scos de pe șosele încă de pe vremea lui Burebista, e clar că ai curaj să ții și o aeronavă la câteva sute de metri altitudine", s-a justificat edilul-șef.

* Zvonistica nu dă erori: nici după ce vom circula exclusiv cu "autobuze" cu aripi, Transurbul nu va ajunge sub controlul USR Galați. Uneori, așteptăm degeaba alinierea astrelor. Pesemne că și în Univers locurile de parcare sunt numărate.

* Legea va fi dură pentru gălățenii care vor îndrăzni să mai scoată vreo mașină pe stradă. S-ar putea întâmpla doar pe parcursul nopții, dar numai în complicitate cu Poliția, care va survola zona din elicoptere speciale. Brăilei, Domnească, Traian și Coșbuc vor deveni parcuri cu multă verdeață din care va dispărea întristarea că autobuzul nu vine la timp sau că ia foc când ți-e lumea mai dragă.

ElicopTerra

Fug investitorii de noi

Dispariția drapelului României pe care era inscripționat numele Galațiului este o veste proastă, anunță brokerii. Ei au observat mesajul fotografului gălățean Sorin Pană, aflat la Campionatul Mondial de handbal feminin din Spania, care reclama furtul acestui obiect foarte valoros, și cunosc consecințele. "Am primit semnale atât de la New York, Londra, cât și de la Beijing, că numeroase companii care ar fi dorit să investească în Galați, s-au răzgândit după acest incident", ne-a transmis un jucător de pe piață, originar din cartierul Filești. Ghinion.

Drapelul de seară

Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 2145 ori Ultima modificare Vineri, 10 Decembrie 2021 22:49

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.