Moment tulburător oferit de o gălăţeancă la „Românii au talent”. Părăsită de mamă, Marina îşi doreşte doar să fie iubită (VIDEO)

Moment tulburător oferit de o gălăţeancă la „Românii au talent”. Părăsită de mamă, Marina îşi doreşte doar să fie iubită (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Concurentă la „Românii au talent”, gălăţeanca Marina Tofoleanu are doar 12 ani, dar viaţa a încercat-o de la o vârstă mult prea fragedă. Părăsită de mamă, copila şi-a îngrijit tatăl bolnav, care s-a stins sub ochii ei. Acum, se află în grija mătuşii care i-a devenit şi tată, şi mamă, oferindu-i un cămin. Pasionată de matematică şi de muzică, Marina nu-şi doreşte decât să fie iubită, tocmai de aceea a interpretat piesa „Dragostea nu se stinge”. Pentru emoţia pe care a transmis-o în cântec, a meritat calificarea în etapa următoare.   

După cum a povestit la „Românii au talent”, Marina Tofoleanu a descoperit că-i place muzica la vârsta de cinci ani: „Cântam cu mama prin casă şi de-acolo am moştenit şi talentul, şi a început şi să îmi placă. Mama dădea drumul la televizor, iar eu îi țineam companie făcând curat prin casă și începeam și eu să cânt cu ea”.

„Ce-a zis mama când i-ai spus că vrei să te duci la Românii au talent?”, a venit întrebarea firească a reporterului Pro Tv. 

„Ea nu a aflat, fiindcă nu ținem legătura. Ea ne-a părăsit când eram eu mai mică. În acea perioadă, tatăl meu era la pat, și nu mai putea face mai nimic. Iar după ce mama a plecat, a trebuit să am eu grijă de tata, fratele meu ducându-se să câștige bani pentru mâncare. M-am descurcat cum am putut, am încercat să nu îl neglijez, dar mai mult de atât nu am putut face... fiindcă la vârsta de 9 ani nu puteam avea aşa mare grijiă de el. Era bolnav de foarte mult timp și a pierit sub ochii mei”, a mărturisit copila.

„Mama și-a găsit pe altcineva. Domnul stătea vizavi de noi, iar ea stătea la el. Eu consider că a plecat la acel bărbat fiindcă, poate, avea mai mulți bani și era mai tânăr. Ne-am mai văzut de câteva ori după decesul tatălui, dar și când a murit tata, ea nu ne-a sunat să ne întrebe cum suntem, dacă ne e bine, dacă ne e rău. Nici «condoleanțe» nu ne-a spus. Nu a venit la înmormântare. Cred că în momentele acelea mama nu a gândit cât de rău poate să ne facă nouă, și cred că nici acum nu gândește. Dar a fost alegerea ei să plece. Poate ea a crezut că pentru ea e mai bine așa, decât să stea alături de familie, să fie alături de noi şi să ne iubească”, a povestit Marina.

Adolescenta a dezvăluit că, după moartea tatălui, a fost luată de crescut de mătuşa ei: „Locuiesc la ea de trei ani. Lângă ea simt că am tot ce îmi trebuie, simt că ea pentru mine este și mamă, și tată și îi mulțumesc foarte mult pentru tot ceea ce a făcut pentru mine. Mi-a oferit un cămin, un loc în care mă simt în siguranță”, a mai spus Marina Tofoleanu.

Concurenta a ales să interpreteze piesa „Dragostea nu se stinge”.

Ce i-a spus juriul

”Marina, eu trebuie să îți aplaud curajul și faptul că te-ai descurcat minunat fără să lași emoțiile să te cuprindă și să se simtă atât de tare pe cât am văzut la alți concurenți și nu neapărat de vârsta ta, ci mai înaintați în vârstă. Bravo, felicitări!”, a spus Mihai Bobonete.

”Ce îți dorești tu cel mai mult, așa cum spun versurile cântecului?”, a întrebat-o Dragoș Bucur, iar Marina a răspuns: ”Să fiu iubită!”. „Eu cred că te vor iubi foarte mulți oameni după ce vor vedea emisiunea asta, și poate asta e cel mai important în lume”, i-a replicat actorul.

„Se vede că eşti la început de drum, şi îţi urez succes în a învăţa cât de frumos este să cânţi, să fii pe scenă şi să bucuri oamenii, dacă asta vrei să faci. A fost binişor acum, n-a fost cel mai bine”, i-a spus, încurajator, Andra.

„Vreau să mă asigur că vei continua nu numai cu matematica, ci şi cu pasiunea ta cea mai mare care este muzica!”, a spus Andi Moisescu, anunţând-o că s-a calificat în etapa următoare.

În culise, Pavel Bartoş a îmbrăţişat-o, minunându-se cât de tare îi bate inimioara, şi i-a spus că merită să fie fericită: „Bravo, copil frumos! Crede în tine!”. 

Conform Pro Tv, Marina s-a apucat de canto imediat după ce s-a înscris la emisiune. La cursurile de muzică o duce mătușa. Marina se simte iubită de mătușa ei, iar femeia face tot ce îi stă în putință ca să îi ofere tot de ce are nevoie. Din salariul său de femeie de serviciu reușește să o ducă pe Marina la tenis, patinaj artistic și lecții de canto.

Foto: Pro Tv

VIDEO AICI

Citit 5726 ori Ultima modificare Duminică, 13 Martie 2022 17:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.