Au început filmările pentru cel de-al 17-lea sezon al emisiunii "Te cunosc de undeva", care va putea fi urmărit în curând la Antena 1, iar show-ul vine cu o mulţime de surprize. Concurenţi unul şi unul au pornit în provocarea spectaculosului joc al transformărilor, într-un sezon al duetelor.
Emi şi Cuza, Ana şi Monica Odagiu, Maria Buză şi Paula Chirilă, Alexia Talavutis şi Dima Trofim, Jazzy Jo şi Zarug, Carmen Chindriş şi Romică Ţociu, Ilona Brezoianu şi Florin Ristei sau Anisia Gafton şi Ionuţ Rusu vor face spectacol la dublu, în curând, la Antena 1. Totodată, începând din acest sezon, Pepe se alătură spectaculosului joc al transformărilor, de data aceasta în calitate de prezentator, alături de Alina Puşcaş.
Cuza, pentru a doua oară în show
Dacă pentru Cuza, scena "Te cunosc de undeva" nu este deloc străină, Emi participă pentru prima oară în calitate de concurent al show-ului transformărilor de la Antena 1: "Momentul când am primit invitaţia de a face echipă cu prietenul meu cel mai bun, Cuza, ne-a bucurat pe amândoi, pentru că el a mai fost acum vreo cinci ani, cred, şi mi-a tot zis <trebuie să facem asta împreună, că e frumos rău!>", a declarat Emi, component al trupei "Noaptea Târziu". "Emisiunea e foarte drăguţă, cu totul pe domeniul artistic - trebuie să cânţi, să dansezi, să imiţi.... acum, că noi nu le avem nici cu cântatul, nici cu actoria, iar cu dansatul suntem <pământ>, ăsta să fie handicapul nostru! Noi suntem pregătiţi să fie fun şi să ne bucurăm de fiecare moment!", a declarat Cuza, iar Emi a completat: "Din punct de vedere sufleteşte, pentru mine e o bucurie şi mai mare, pentru că era emisiunea preferată a bunicii mele, care tot timpul mă întreba: <Când te văd, mamă, şi pe tine acolo?>. Nu a mai apucat să mă vadă, dar ştiu că de acolo de unde e e foarte bucuroasă pentru mine!".
Pentru Zarug, show-ul este o noutate, însă "am primit propunerea de a participa cu reţinere şi oareşce frică. Eu sunt o fire foarte emotivă şi genul ăsta de performance foarte public mă şi sperie, dar mă şi ambiţionează să văd de ce sunt în stare. Mă reconfortează gândul că Jazzy Jo are multă experienţă pe scenă şi faptul că ea e, de fapt, <doer-itza> care mă împinge să pot!", a declarat acesta, în vreme ce partenera lui, Jazzy Jo, a completat: "Cum am primit propunerea? Wow! Cu braţele şi cu sufletul deschise, entuziasmată pentru nenumăratele schimbări de toate felurile prin care o să trecem. Al meu partener şi prieten, Zarug, este delicios, clickuim împreună ceva de speriat! Abia aştept! E o provocare genială! Watch out for us, Zarug and Jo!".
Alexia Talavutis face din nou echipă cu Dima Trofim
"Îmi place mult formatul emisiunii şi mă bucur mult să fac parte din sezonul 17 <Te cunosc de undeva>, cu atât mai mult cu cât voi face din nou pereche cu Dima Trofim. Avem sute de ore petrecute împreună pe scenă, pe platourile de filmare şi multe amintiri din perioada Lala Band cu turnee. Acesta cred că este cel mai mare avantaj al nostru, că ne cunoaștem atât de bine. Cea mai mare provocare este să ne apropiem cât mai mult de artişti mari, precum Whitney Houston, Prince sau Lady Gaga. Suntem pregătiţi să primim în viaţa noastră orice personaj şi să muncim la dublu!", a declarat Alexia, în vreme ce partenerul ei, Dima, a mărturisit: "Nu este pentru prima dată când particip la <Te cunosc de undeva>, dar este pentru prima dată când am emoţii teribile! Şi nu, nu pentru că fac echipă cu Alexia, pentru că ne ştim de multă vreme, e un profesionist! Altcineva mă face să am emoţii cât Casa Poporului - are 68 de cm, aproape 8 kg şi dacă se uită urât la mine sunt capabil să intru în pământ de ruşine!", a mai spus Dima.