Fanii s-ar putea bucura de o continuare a „Game of Thrones”

Fanii s-ar putea bucura de o continuare a „Game of Thrones”
Kit Harington, în rolul lui Jon Snow
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

O continuare a serialului de succes "Game of Thrones", despre Jon Snow, personajul preferat al celor mai mulţi dintre fani, este în fază de dezvoltare pe platforma HBO, au indicat reprezentanții platformei de streaming, pentru presa americană, săptămâna trecută, scrie AFP, potrivit News.ro.

Actorul britanic Kit Harington, care interpreta acest personaj indestructibil pe când a fost exilat din Westeros, la sfârşitul serialului, ar urma să-şi reia rolul dacă proiectul reuşeşte, precizează Hollywood Reporter şi Variety, citând surse anonime. HBO şi reprezentanţii lui Kit Harington au refuzat să comenteze, la solicitarea AFP.

Mai multe seriale derivate din universul "Game of Thrones", creat de romancierul George RR Martin, sunt deja programate. Primul, "House of the Dragon", trebuie să fie difuzat din august şi trei prequeluri animate sunt, de asemenea, prevăzute. Dar serialul dedicat lui Jon Snow ar fi primul care s-a desfăşurat după evenimentele ce au închis serialul "Game of Thrones", finalizat în 2019, după al optulea sezon, sezon care a împărţit mult fanii.

În timp ce multe dintre personajele principale au murit - un semn distinctiv al seriei, Jon Snow află că el este potenţialul moştenitor al Tronului de Fier care domneşte peste Westeros, un regat pe care îl părăseşte în cele din urmă, pentru a se stabili în tărâmurile ostile din Nord.

Personajul său crease deja surpriza, după ce a fost înviat, în cursul unui sezon precedent.

Vestea unei posibile continuări a fost distribuită de fani vineri, unii fiind bucuroşi la ideea revederii unuia dintre protagoniştii cei mai marcanţi din "Game of Thrones", alţii întrebându-se despre logica acestei decizii, după un episod final decepţionant, după părerea lor.

După lansarea sa, în 2011, serialul care aliniază familii nobile ce se sfâşie reciproc, lupte epice, dragoni şi scene de sex, a fost un succes planetar, câştigând în total 59 de premii Emmy, un record.

George RR Martin nu a terminat seria romanelor după care a fost adaptat serialul. El a semnat anul trecut cu HBO un contract - care ar ajunge la câteva zeci de milioane de dolari, potrivit presei de specialitate - pentru a dezvolta seriale în universul "Game of Thrones" şi în altele.

Citit 1108 ori Ultima modificare Sâmbătă, 25 Iunie 2022 16:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.