Sexul viitorului bebeluş aprinde Europa

Sexul viitorului bebeluş aprinde Europa
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Europa este la un pas de aprobarea unui controversat proiect legislativ care ar putea afecta familiile din toate cele 27 de ţări membre UE. Noua lege le-ar interzice doctorilor să le mai divulge viitoarelor mame sexul fătului. Motivul? Prevenirea situaţiei în care gravida cere să facă avort pentru că nu îi convine sexul copilului.

Fenomenul "sexuciderii"

„Sexuciderea” nu este un fenomen necunoscut omenirii: în SUA şi în Suedia, de pildă, femeile au dreptul prin lege să avorteze dacă nu le convine sexul viitorului bebeluş. „Dacă este legal în unele state, asta nu înseamnă că este şi etic”, spune însă Comisia pentru Şanse Egale pentru Femei şi Bărbaţi,  în documentul premergător moţiunii oficiale (28 iunie 2011).

În consecinţă, în sesiunea parţială a Parlamentului European din ianuarie 2011, raportorul european era autorizat să meargă în „documentare de teren” în Armenia şi Georgia, ţări în care avorturile pe bază de preferinţă de sex al copilului par a fi o practică curentă.

Vrem să nu ştim?

După ce, ani de zile, gravidele din  România nu au avut parte de minimul informaţional de care se bucura o femeie însărcinată din Occident, este greu de imaginat că, în acest moment, conaţionalele noastre ar fi dispuse să facă şi cel mai mic pas înapoi.

Pe de altă parte, aceleaşi gravide emancipate pot depune oricând mărturie: orice doctor te întreabă, la examinarea ecograf, dacă vrei să ştii ce sex are copilul. Nimeni nu te obligă să ştii.

Am vrut fată, am băiat

„Ştiţi ce fericită am fost când mi-a zis doctorul că o să am băieţel? Eu eram înnebunită, fată, fată, numai fată vroiam. Şi soţul la fel. Când am auzit că este băieţel, am şi auzit în suflet cum îl cheamă: Mihai. Şi m-am îndrăgostit de copilul meu. Cum să avortez pentru că nu-mi convine sexul copilului? Imposibil. Mulţumesc lui Dumnezeu că e sănătos”.

Georgiana, de 29 de ani, îşi strânge bebeluşul blond în braţe. A uitat de vremurile când spera să pregătească rochiţe şi căciuliţe roz, de fetiţă. Povesteşte încântată că a văruit camera copilului împreună cu soţul: „Am făcut-o vernil deschis, să ieşim din şabloanele culorii albastru. După care am uitat şi de asta şi i-am luat lui Mihai zeci de hăinuţe bleu, ciorapi, body-uri, mănuşi, căciuliţe, bluze, până şi lenjeria de pat e bleu”.

Surpriză!

Roxana spune că nici nu s-a gândit să afle sexul copilului: „Pentru mine important a fost să fie sănătos. Nu am vrut să aflu ce e. Că dacă trebuia să ştim, făcea Dumnezeu în aşa fel încât să ştim.

În schimb, soţul meu vroia să ştie, aşa că doctorul mi-a scris pe o hârtie, pe care i-am dat-o cadoul soţului, de ziua lui. El ştia că eu nu vreau să aflu, aşa că a fost foarte mirat. M-a întrebat dacă nu sunt curioasă. I-am zis că nu şi l-am implorat să nu-mi spună. Şi la al doilea copil voi face exact la fel”.

Fetiţele – ucise cu predilecţie

Dacă în China şi India, dezechilibrul dintre sexe a ajuns deja la cote îngrijorătoare, ca urmare a preferinţei părinţilor pentru băieţi, nici alte ţări nu sunt străine de acest trend.

În Suedia este legal avortul bazat doar pe preferinţa legată de sexul copilului, în timp ce Norvegia consideră procedura ilegală. În consecinţă, gravidele norvegiene care vor să avorteze pentru că nu vor o fetiţă trec graniţa în Suedia şi „rezolvă” legal avortul în ţara vecină, concluzionează raportul Comisiei pentru Egalitatea Şanselor.

La ecograf, doar informaţii medicale

Moţiunea „Avorturi bazate pe selecţia sexuală – ˝Sexucidere˝, având numărul 12258 şi adresat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de către 21 de parlamentari europeni, în frunte cu italianul Luca Volonte, pe 11 mai 2011, susţine că disproporţia dintre „genuri” sexuale constituie o adevărată ameninţare la adresa securităţii globale.

În textul moţiunii este cerut imperativ ca Parlamentul European să dicteze ca „diagnosticul” prenatal să se limiteze la identificarea unor afecţiuni medicale care pot fi tratate în timpul sarcinii şi să nu  favorizeze avorturile bazate pe preferinţe legate de sexul copilului.

Prea mulţi băieţi

Conform Comisiei, selecţia ucigaşă prenatală a fetuşilor de sex feminin duce în timp la declinul ratei naşterilor, fapt care poate submina trăinicia unei întregi economii naţionale. Moţiunea Comisiei aduce în discuţie şi consecinţele negative ale unui viitor dominat de populaţia masculină, în care bărbaţii nu îşi pot găsi soţii şi nu îşi pot întemeia o familie.

Cinci agenţii ale Naţiunilor Unite remarcă faptul că o rată normală a naşterilor este de 102-106 băieţi la 100 de fete, rate clar disproporţionate – uneori ajungând la 130 – fiind observate în timp.

Octombrie – data limită pentru dezbateri

Dezbaterea şi votul asupra rezoluţiei privind Moţiunea 12258 „Avorturi bazate pe selecţia sexuală – ˝Sexucidere˝” sunt programate pentru sesiunea din octombrie 2011 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Putem decide viaţa pruncului nostru în funcţie de sex? Dar când vom putea afla dacă are ochi căprui, iar noi îl vroiam cu priviri albastre? Avortăm sau îl dăm de crescut?

Citit 1915 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.