Cea mai stresantă lună pentru majoritatea cuplurilor

Cea mai stresantă lună pentru majoritatea cuplurilor
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Deşi decembrie este văzută mai ales ca luna bucuriei şi a cadourilor, pentru multe cupluri această ultimă parte din an este, de fapt, cea mai tensionată lună, potrivit studiilor recente. În urma unei cercetări, s-a descoperit că unu din cinci cupluri se gândeşte la despărţire, din cauza certurilor legate de bani, de petrecerea Crăciunului alături de membrii familiei unuia dintre parteneri şi de împărţirea sarcinilor pentru pregătirile de Crăciun.

Astfel, cel puţin unu din cinci cupluri admite că apropierea Crăciunului aduce tensiune şi dispute între parteneri. După intervievarea a peste 2.000 de persoane, cercetătorii au ajuns la concluzia că majoritatea cuplurilor se ceartă de cel puţin patru ori pe zi şi de mai bine de 124 de ori în toată luna decembrie, scrie clickpentrufemei.ro.

Pentru 23 la sută dintre cuplurile care au luat parte la sondaj, certurile zilnice înrăutăţesc situaţia, motiv pentru care decid să petreacă Crăciunul separat. 16 la sută dintre cei care aleg să se separe de partener admit că singurul motiv pentru care au decis să facă acest lucru este acela că vor să evite cumpărăturile de Crăciun pentru partener şi membrii familiei acestuia.

„Pregătirile intense de Crăciun, dorinţa arzătoare de a petrece momente magice alături de cei dragi îi determină pe cei mai mulţi să îşi neglijeze partenerul de viaţă, interacţionând unul cu celălalt mult mai puţin decât ar fi de dorit. Acest lucru poate afecta foarte mult sănătatea relaţiei, ducând la apariţia problemelor în cuplu“, afirmă autoarea studiului, Deborah Jeff.

Ce soluţii avem la îndemână

Uneori, comunicarea dintre parteneri poate soluţiona problemele. De asemenea, îndepărtarea de stresul cauzat de pregătirile necesare de sărbători, pentru a petrece, în schimb, puţin timp alături de partener, ajută la consolidarea relaţiei.

În fond, menţinerea unei bune relaţii cu membrii familiei este cel mai important lucru. Astfel, te vei bucura din plin alături de cei dragi pe toată durata sărbătorilor de iarnă.

Citit 763 ori Ultima modificare Joi, 29 Decembrie 2022 19:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.