Remember. Mihail Jora, creatorul liedului românesc (1891 - 1971)

Remember. Mihail Jora, creatorul liedului românesc (1891 - 1971)
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Compozitorul şi dirijorul Mihail Jora s-a născut pe 2 august 1891, la Roman, județul Neamț. A urmat, în perioada 1901-1912, studii de pian la Iași, apoi cursurile Conservatorului din Iași și pe ale celui din Leipzig, între 1912-1914, unde a studiat armonie, contrapunct, compoziție, orchestrație, dirijat și pian, continuând cu studii de compoziție la Paris în anii 1919-1920. În paralel, a urmat cursurile Facultății de Drept din Iași, în perioada 1909-1912, obținând licența în 1912.

A fost director muzical al Radiodifuziunii Române (1928-1933), profesor de armonie, contrapunct și compoziție (1929-1948, 1957-1962), rector și profesor consultant la Conservatorul de Muzică din București. A fost unul dintre cei mai de seamă îndrumători ai generațiilor de tineri muzicieni români. Pe lângă activitatea dirijorală, Mihail Jora s-a manifestat în decursul anilor și ca pianist, în concerte de muzică de cameră. A mai fost consilier artistic al Filarmonicii și Operei Române, precum şi al Fundațiilor pentru Literatură și Artă din București.

A compus muzică de teatru, precum tabloul coregrafic "La piață", baletele "Demoazela Măriuța", "Curtea Veche", "Când strugurii se coc", "Întoarcerea din adâncuri"; muzică vocal-simfonică: poemul simfonic "Poveste indică", "Baladă pentru orchestră solo de bariton și cor"; muzică simfonică: "Suita pentru orchestră în re minor", "Priveliști moldovenești", "Șase cântece și o rumbă", "Simfonia în do major" ș.a.; muzică de cameră: "Suita mică pentru vioară și pian", "Cortegiu", "Sonată pentru pian", "13 preludii" ș.a.; muzică corală: "Trei coruri mixte"; muzică vocală: "Cinci cântece pe versuri de Octavian Goga", "Șase cântece pe versuri de Adrian Maniu", "Cinci cântece pe versuri de George Bacovia", "Trei cântece pe versuri de Vasile Voiculescu" ș.a.

Îi revine meritul de a fi creatorul liedului românesc, gen în care a scris un mare număr de lucrări pe versurile unor poeți români. A lăsat și studii de muzicologie, dintre care se remarcă cele consacrate lui George Enescu.

De-a lungul timpului, i-au fost decernate numeroase distincții: Premiul I de compoziție "George Enescu", Premiul Național de Compoziție, Marele Premiu "G. Hamangiu" al Academiei Române, Ordinul "Meritul Cultural". A primit titlurile de Maestru Emerit al Artei, Artist al Poporului ș.a.

Pe 2 iulie 1955, a fost ales membru titular al Academiei Române. A mai fost membru fondator al Societății Compozitorilor Români și vicepreședinte al acesteia în perioada 1940-1948.

A decedat la București, pe 10 mai 1971.

Remember, colecție de articole

Oameni de seamă

Citit 779 ori Ultima modificare Marți, 09 Mai 2023 12:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.