Profesor de pedagogie, politician, luptător pentru unitatea poporului român, unul dintre participanții importanți la realizarea Marii Uniri de la 1918, Onisifor Ghibu s-a născut pe 31 mai/ 12 iunie 1883, în localitatea Săliște, județul Sibiu.
După studii secundare la Sibiu și Brașov, a urmat studii superioare la Sibiu - Seminarul Teologic Pedagogic - și la București, Budapesta, Strasbourg și Jena - Facultatea de Litere și Filosofie. Şi-a luat, în 1909, la Jena, doctoratul în filosofie și pedagogie.
A funcționat ca inspector de învățământ primar ortodox la Arhidiecezele din Sibiu și Alba Iulia, secretar al secției școlare a Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), profesor de pedagogie și istoria pedagogiei la Universitatea din Cluj. După unirea de la 1 decembrie 1918, a fost secretar general la Ministerul de Instrucție al Consiliului Dirigent din Ardeal, până în 1920.
Refugiat la București între anii 1914 și 1916, a colaborat la campania de intrare a României în război împotriva Austro-Ungariei. Pentru această activitate, a fost condamnat la moarte, în contumacie, de Curtea Militară Maghiară din Cluj. Din toamna anului 1916, s-a refugiat la Iași şi la Chișinău, unde a devenit motorul acțiunii revoluționare basarabene din 1917-1918.
Prin toate acțiunile, Onisifor Ghibu a militat pentru desăvârșirea statului național unitar român: a înființat și a condus revista "Școala moldovenească" și ziarele "Ardealul" și "România nouă", aceasta din urmă fiind primul ziar de propagandă pentru unirea politică a tuturor românilor. A colaborat la publicațiile "Cuvânt moldovenesc" și "Luminătorul".
S-a impus și ca autor al unor studii însemnate privind istoria învățământului și literaturii didactice, precum: "Cercetări privitoare la situația învățământului nostru primar și la educația populară", "Școala românească în Transilvania și Ungaria", "Din istoria literaturii didactice românești", la care se adaugă publicarea de lucrări de istoria culturii, ca de exemplu: "Ziaristica bisericească la români. Studiu critic" sau la momentul desăvârșirii statului unitar român: "După cinci ani de la Unire. Cum s-a desfășurat Unirea Basarabiei", "Ardealul în Basarabia. O pagină de istorie contemporană" ș.a.
Pentru activitatea sa naționalistă și antisovietică a avut de suferit şi după instaurarea regimului comunist în România. În 1945, a fost închis în lagărul de deținuți politici de la Caracal timp de 222 de zile şi apoi, în 1956-1958, a fost condamnat la alţi doi ani de închisoare. Exclus complet din viața publică, a trăit izolat la Sibiu şi a continuat să scrie, lăsând zeci de mii de pagini de manuscris.
A decedat, la Sibiu, pe 31 octombrie 1972.
