Oameni de seamă. Ion Pop Reteganul, reprezentativ folclorist ardelean

Oameni de seamă. Ion Pop Reteganul, reprezentativ folclorist ardelean
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ion Pop Reteganul s-a născut la Reteag, județul Bistrița-Năsăud, pe data de 10 iunie 1853. A făcut primele studii la școala din sat, apoi la gimnaziul din Năsăud (1864-1870) și la ”preparandiile” din Gherla (1870-1871) și Deva (1871-1873).

Timp de doi ani (1894-1895) a fost secretarul Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) din Sibiu. A făcut parte din conducerea revistei ”Convorbiri pedagogice” (1886-1888), ”Gazeta de duminică” (1904) și a fost colaborator la ”Gazeta Transilvaniei”, ”Contemporanul”, ”Telegraful român”, ”Foaia ilustrată” ș.a.

Extraordinara sa muncă de a culege folclor l-a impus ca ”cel mai mare folclorist al Ardealului”, colecția sa însumând aproximativ 5.000 de poezii populare și peste 100 de texte de proză.

Ion Pop Reteganul a debutat la 15 mai 1878 cu o poveste versificată ”Fata mulțumitoare”. S-a impus în istoria folcloristicii românești prin culegerile sale de povești și prin culegerea amplă de basme transilvănene, intitulată ”Povești ardelenești - culese din gura poporului”, apărută în anul 1888, urmată de alte două, ”Povești din popor” și ”De la moară”.

Ion Pop Reteganul a cules, de asemenea, și poezii, balade, cântece haiducești, de dragoste, de dor și jale, funebre, satirice, colinde, plugușoare etc., parțial publicate în volumele: ”Trandafiri și viorele”, ”Chiuituri”, ”Buchetul”, ”Cine nu știe striga cetească cartea asta, adică Chiuituri de care strigă feciorii la joc”, ”Poezii populare, ”Cântece bătrânești”. O serie de alte povestiri se regăsesc în volumele: ”Novele și schițe”, ”Povestiri din viața poporului român”, ”Novele”. Multe dintre textele culese au rămas între manuscrisele aflate la Biblioteca Academiei Române sau la Arhiva de Folclor din Cluj.

Susținător al exactității consemnării textului, dată fiind valoarea de document artistic, psihologic și etnografic al creației folclorice, Ion Pop Reteganul a contribuit și la organizarea școlilor, la răspândirea dorinței de învățătură în rândurile elevilor și a cunoștințelor practice pentru tineri și bătrâni.

A decedat la 3 aprilie 1905.

Postum, au apărut două volume ce includ amintirile din copilărie și tinerețe, intitulate ”Odinioară și acum”, în anul 1933 și ”Amintirile unui școlar de altădată”, în anul 1969.

Remember, colecție de articole

Oameni de seamă

Citit 696 ori Ultima modificare Luni, 12 Iunie 2023 11:21

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.