Remember. Emmanuel Elenescu (1911-2003)

Remember. Emmanuel Elenescu (1911-2003)
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Emmanuel Elenescu s-a născut pe 8 martie 1911, la Piatra Neamț. A absolvit Conservatorul din Iași, unde i-a a avut profesori, printre alții, pe Carol Nosek și Constantin Georgescu. A fost fagotist în Orchestra Simfonică Radio București, dirijor al Corului Radio și dirijor al Orchestrei Simfonice a RTV, profesor de fagot și oboi la Conservatorul din Iași, profesor de armonie și orchestrație la Liceul de Muzică Nr. 1 din București. A compus: muzică simfonică: ”Variațiuni simfonice”, ”Jalea haiducului”, ”Rapsodie română pentru vioară și orchestră”; muzică corală: ”Patru coruri populare”, ”Liturghia pentru cor mixt”, ”Baraboiul” - cor mixt pe versuri populare; muzică vocală: ”Patru cântece pentru voce și pian”. A întreprins turnee artistice ca dirijor în Iugoslavia, Italia, Bulgaria, Rusia, Polonia, Ungaria și Germania. La împlinirea vârstei de 90 de ani, în 2001, a fost distins cu Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Cavaler, pentru remarcabila contribuție la viața muzicală românească. În același an, i-a fost decernat Premiul de Excelență al Uniunii Compozitorilor. A încetat din viață pe 17 iunie 2003.

Remember, colecție de articole

Oameni de seamă

Citit 801 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Iunie 2023 12:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.