Scriitorul şi publicistul Petre Pandrea (pseudonimul lui Petre Ioan Marcu) s-a născut pe 26 iunie 1904, în localitatea Balș, din județul Olt. A absolvit cursurile primare la școala din localitatea natală, apoi, în 1922, cursurile Liceului Militar "Nicolae Filipescu" de la Mănăstirea Dealu din Târgoviște și pe cele universitare la Facultatea de Drept a Universității din București, în 1926. A obținut doctoratul în Drept cu teza "Filosofia politico-judiciară a lui Simion Bărnuțiu".
În perioada 1926-1933, a fost bursier al statului român (specializare în enciclopedia Dreptului) la Berlin, activând concomitent ca atașat de presă al Legației Române de la Berlin.
Debutul său publicistic a avut loc în 1923, când i-a apărut în revista "Gândirea" articolul "Literatura care ne lipsește". A continuat să colaboreze cu eseuri la "Viața românească", semnând Petre Diacu. Printre lucrările sale importante se mai înscriu: "Pomul vieții. Jurnal intim - 1944", "Brâncuși - amintiri și exegeză", "Portrete și controverse", "Psihanaliza judiciară", "Criminologia didactică".
În 1934, a semnat lucrarea "Germania hitleristă", în care a analizat minuțios și critic fenomenul nazist, lucrare pentru care a fost pus pe lista neagră a Gestapoului. A fost arestat și reținut fără să fie judecat de autoritățile comuniste, din 14 aprilie 1948 până pe 19 noiembrie 1952. A fost eliberat și din nou arestat în 1958, când a fost condamnat la 15 ani de închisoare, capetele de acuzare fiind, în bună măsură, manuscrisele sale. A fost eliberat în 1964, prin Decretul de amnistie. Traumatizat de anchetele interminabile şi de regimul de detenţie de la Aiud și Ocnele Mari, a decedat pe 8 iulie 1968.
După 1989, pe baza manuscriselor restituite de către Serviciul Român de Informații, au putut vedea lumina tiparului, în anii 2000-2001, volumele "Memoriile mandarinului valah", "Reeducarea de la Aiud", "Garda de Fier" și "Helvetizarea României".
