Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”
(!) din ce în ce mai singur,
poetul alunecă în braţele nopţii şi se înveleşte cu manuscrise (!)
(!) din ce în ce mai singur,
poetul se visează îmbrăcat cu hainele de mire al memoriei (!)
(!) din ce în ce mai singur,
poetul încetineşte pasul şi caută convorbiri literare cu morţii (!)
(!) din ce în ce mai singur,
poetul vede cum i se lasă întuneric, din ce în ce mai întuneric (!)
(!) poetul se suie pe scara de incendiu,
coboară pe rug şi strigă să se facă lumină, lumină, lumină (!)