Theophile Gautier s-a născut la 31 august 1811, în Tarbes, un orăşel în sud-estul Franţei şi a trăit, cea mai mare parte a vieţii sale, la Paris. A urmat College Charlemagne, unde s-a împrietenit cu poetul Gerard de Nerval. A fost interesat de pictură şi, în 1829, s-a alăturat cercului literar „Cenacle” din jurul lui Victor Hugo. A participat la premiera din 1830 a piesei lui Victor Hugo „Hernani”, fiind fascinat şi inspirat de această formă de performanţă.
Cu poeziile şi poveştile sale, Theophile Gautier a devenit unul dintre principalii exponenţi ai „Boheme” din Paris – un cerc de artişti şi oameni de literatură, care duc o viaţă neconvenţională. Odată cu publicarea primei sale colecţii de poezii „Albertus”, în 1892, şi a romanului „Mademoiselle de Maupin”, în 1835, s-a îndreptat de la romantism la filosofia înfloritoare a „art pour l’art”, sau „arta de dragul artei”, conform căreia „arta trebuie să fie liberă de orice convenţie morală sau angajament politic, având ca singur scop perfecţiunea estetică”. Colecţiile sale de poezii „Espana” şi „Voyage en Espagne” au fost rezultatul călătoriilor în Spania.
În calitate de critic de artă, s-a ocupat de domeniul teatrului, artelor vizuale. Jurnalist şi critic extrem de influent, Gautier a fost un susţinător timpuriu al operei artiştilor Ignes, Delacroix şi Goya. Gautier a întreprins călătorii în Anglia, Olanda, Belgia şi Marea Mediterană pentru a strânge impresii. Călătoria în Grecia a dus la colecţia sa de poezii „Emaux et Camees”, cu poezii cizelate ca formă până la perfecţiune, care stârnesc entuziasmul unei întregi generaţii de poeţi tineri, ce vor alcătui mai târziu „Şcoala Parnassiană”, care după Romantism, devine cea mai influentă mişcare în literatura franceză. Unul dintre admiratorii poeziei sale este Charles Beaudelaire, care îi dedică primul său volum de poezii, intitulat „Les fleurs du mal”.
Theophile Gautier s-a alăturat echipei publicaţiei franceze „Le Moniteur Universel” în 1852 şi, ulterior, a devenit redactor la publicaţia „L’Artiste” – în 1856.
Poveştirile sale fantastice, „La morte amoureuse”, „Une nuit de Cleopatre”, şi „Le roman de momie”, vor exercita o puternică influenţă asupra romanticilor germani. În domeniul istoriei şi criticii literare, Gautier este autorul volumelor „Histoire de l’art dramatique depuis vingt-cinq ans” – în şase volume, „Raport sur le progres des lettres” şi „Histoire du romantisme”. Este şi autorul libretului pentru baletul „Gisele” cu muzică de Adolphe Adam.
A decedat pe 23 octombrie 1872, la Neuilly-sur-Seine, în apropierea Parisului.