André Malraux s-a născut pe 3 noiembrie 1901, la Paris. S-a înscris la Școala de Limbi orientale și a frecventat cercurile artistice din capitală, însă a abandonat studiile la vârsta de 17 ani și s-a angajat într-o librărie, unde şi-a completat cultura prin lectură. Primele sale cronici literare şi artistice au apărut în anul 1921.
În 1923, a plecat în Indochina. Pe 23 decembrie 1923, a fost arestat la Phnom Penh, după ce a încercat să fure un basorelief prețios din ruinele unui templu cambodgian. A fost condamnat la trei ani închisoare, dar pedeapsa i-a fost redusă în apel la un an "cu suspendare", așa că s-a întors în Franța. În 1925, a revenit la Saigon și a înființat ziarul "L'Indochine".
Întors în Franța, a scris diverse eseuri și, în 1930, a publicat primul său roman, "La voie royale", în care relatează evenimentele la care a luat parte în Indochina. În anii 1926-1927, a întreprins călătorii în Laos și în China, unde a participat activ la operațiunile grupărilor comuniste. În 1933, a devenit militant antifascist, a participat la Războiul civil din Spania de partea forțelor republicane, organizând o escadrilă de aviație pe care a comandat-o până în 1937.
După participarea, în 1940, la congresul scriitorilor sovietici de la Moscova, a început să se distanțeze de ideile dogmatice ale comunismului. La izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a înrolat într-o formație de blindate în lupta împotriva Germaniei naziste. A fost rănit și luat prizonier. A reușit să evadeze din lagăr, pentru a intra în formaţiunile de rezistență contra ocupanților germani, sub numele de "Colonelul Berger". A fost arestat de autoritățile germane, fiind găsit în compania unui ofițer englez din serviciile de informații, și interogat în închisoarea de la Toulouse. Când forțele germane au părăsit oraşul, în 1944, Malraux a preluat comanda brigăzii "Alsacia-Lorena" și a participat la eliberarea teritoriului francez.
A intervenit în 1945 pentru a împiedica Partidul Comunist Francez să preia sub egida lui totalitatea organizațiilor din Rezistență. În același an, s-a întâlnit cu generalul Charles de Gaulle, al cărui colaborator fidel și prieten va rămâne până la sfârșitul vieții. Începând din 1947, a deținut mai multe posturi în guvern, fiind ministru al Propagandei, ministru de Interne, apoi ministru de Stat și ministru al Culturii.
A fost distins cu Premiul Goncourt pentru opera literară "Condiția umană" (1933).
Dintre operele sale, mai amintim: "Cuceritorii" (1928), "Calea regală" (1930), "Timpul disprețului" (1935), "Speranța" (1937), "Vocile tăcerii" (1951).
S-a stins din viață pe 23 noiembrie 1976, la Créteil.
