Masturbarea, între beneficii și excese

Masturbarea, între beneficii și excese
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Masturbarea este, în principiu, un obicei normal și sănătos, atât din punct de vedere sexual, cât și din punct de vedere psihoemoțional

Beneficiile pe care le aduce pot îmbunătăți considerabil starea celor care o practică, însă, atunci când acest obicei capătă proporții și devine un comportament exagerat, poate ajunge să fie o problemă.

Concepțiile despre masturbare au variat considerabil, de-a lungul istoriei. În Antichitate, unele popoare, precum egiptenii, vedeau masturbarea drept un ritual sacru, asociat cu fertilitatea solului și prevenirea secetei. Pe de alta parte, viziunea creștinismului asupra masturbării este diferită, întrucât contravine scopului principal pe care sexualitatea îl are, cel de reproducere. Din acest motiv, inclusiv în ziua de astăzi, masturbarea este văzută ca un păcat de către anumite religii. Cu toate acestea, este important de reținut faptul că masturbarea este un comportament normal, comun în rândul persoanelor care au atins maturitatea sexuală și, atâta vreme cât nu are loc în mod excesiv, nu reprezintă un pericol pentru sănătate.

Din punct de vedere medical, la începutul secolului al XX-lea, masturbarea a devenit o metodă terapeutică, destul de controversată, la început, folosită în tratarea așa-numitei isterii, în rândul femeilor. Practic, masturbarea era efectuată de către medic, folosind diferite dispozitive, precursori ai vibratoarelor din prezent.

Beneficiile masturbării

În afara plăcerii sexuale propriu-zise, masturbarea poate aduce cu sine și alte beneficii pentru organism:

  • eliberarea tensiunii sexuale - uneori, persoanele care nu au un partener pentru o perioadă îndelungată sau cei care, dintr-un motiv sau altul, nu pot întreține relații sexuale cu partenerii ajung să se confrunte cu acumularea tensiunii sexuale. Masturbarea poate fi, uneori, o soluție în acest sens, atâta vreme cât nu devine un obicei compulsiv;
  • îmbunătățirea dispoziției psihoemoționale - în timpul masturbării, organismul secretă o serie de hormoni, precum endorfinele, dopamina, oxitocina, prolactina și testosteronul, care joacă un rol important în menținerea unei stări de spirit bune;
  • calmează stările anxioase - prin reducerea presiunii arteriale și a secreției de cortizol (hormonul stresului), masturbarea poate aduce beneficii pentru pacienții care se confruntă cu anxietatea sau stresul;
  • îmbunătățirea vieții sexuale - explorarea propriului corp, prin intermediul masturbării, te poate ajuta să-ți faci o idee mai clară asupra lucrurilor care îți provoacă plăcere sexuală;
  • tratarea unor disfuncții de natură sexuală, precum ejacularea precoce - în astfel de cazuri, medicul specialist poate recomanda masturbarea, astfel încât pacientul să învețe cum să controleze ejacularea.

Masturbarea - riscuri și precauții

Pe lângă avantajele incontestabile ale masturbării, pot exista și situații aflate la extrema opusă. Fie că vorbim despre un comportament compulsiv sau despre anumite reacții neplăcute pe care masturbarea le poate provoca, persoanele care obișnuiesc să se masturbeze pot ajunge, uneori, să se confrunte cu:

  • iritații ale pielii - uneori, masturbarea frecventă poate conduce la iritarea tegumentelor din zona intimă. Dacă apar astfel de probleme este indicată consultarea medicului, pentru a beneficia de un tratament corespunzător, dar și pentru a preveni agravarea respectivelor leziuni;
  • infecții cutanate - atunci când iritațiile din zona genitală sunt pronunțate sau dacă, prin masturbare, se ajunge la apariția unor răni deschise, acestea pot fi o cale de dezvoltare a unor infecții bacteriene sau fungice;
  • apariția sentimentului de vinovăție - întrucât masturbarea este, adeseori, blamată în societate, cei care o practică se pot confrunta cu emoții negative, precum vinovăția sau rușinea. Aceste sentimente devin copleșitoare și pot afecta persoanele în cauză, atât din punct de vedere psihic, cât și comportamental. Este important ajutorul unui medic sau psihoterapeut.

Masturbarea excesivă

Masturbarea excesivă este un comportament anormal, dezvoltat pe fondul unor neajunsuri de natură socială sau din cauza unor afecțiuni cronice. Printre cauzele care conduc la masturbare excesivă, se numără:

  • singurătatea - persoanele care nu au o viață socială activă sau un partener stabil pot ajunge să dedice mai mult timp decât în mod normal acestei activități;
  • dependența de pornografie - odată cu abundența surselor de pornografie, pentru tot mai multe persoane, comportamentul sexual a început să sufere modificări. Vizionarea de filme pornografice poate duce, de multe ori, la o frecvență crescută a masturbării;
  • hipersexualitatea (tulburarea hipersexuală) - deși nu este o afecțiune propriu-zisă, tulburarea hipersexuală, cunoscută și sub numele de satirism (la bărbați) sau nimfomanie (la femei), se manifestă printr-un comportament sexual compulsiv, fără a implica vreo formă de adicție;
  • anumite afecțiuni psihice (boala Alzheimer, tulburarea obsesiv-compulsivă, sindromul Kleine-Levin).

Atunci când masturbarea excesivă ajunge să amenințe activitatea profesională ori relațiile familiale sau sociale, se poate vorbi despre dependență de masturbare. În acest caz, persoana afectată necesită ajutor de specialitate, din partea unui medic psihiatru, a unui sexolog sau a unui psihoterapeut.

(articol realizat din surse online)

Citit 1525 ori Ultima modificare Marți, 05 Decembrie 2023 07:09

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.