„Palma sfântă” de la Oscar

„Palma sfântă” de la Oscar
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Jada Pinkett Smith a făcut noi declarații despre incidentul de la premiile Oscar din 2022, unde Will Smith l-a pălmuit pe Chris Rock după ce comediantul a făcut o glumă deplasată la adresa soției lui. Actrița susține acum că acela a fost momentul când și-a dat seama că „nu-și va părăsi niciodată soțul”, informează filmnow.ro.

Într-un interviu pentru revista YOU de la DailyMail, actrița în vârstă de 52 de ani a explicat că palma pe care i-a dat-o Will lui Chris Rock la premiile Oscar din 2022 a primit titlul de „palmă sfântă”, pentru că le-a salvat relația.

„Am fost aproape să nu particip la premiile Oscar din acel an, dar mă bucur că am fost de față”, a declarat Jada. „O numesc palma sfântă acum, pentru că după ea au venit o mulțime de lucruri pozitive. După toți acei ani în care am încercat să-mi dau seama dacă sunt sau nu de partea lui Will, a fost nevoie de acea palmă ca să aflu că nu aș putea să-l părăsesc niciodată. Cine știe unde ar fi relația noastră acum dacă nu s-ar fi întâmplat asta”.

În octombrie, Jada declarase pentru revista People că, inițial, a crezut că momentul de la premiile Oscar au fost o „scenetă”. „La fel ca mulți oameni care au urmărit incidentul la televizor, nu am crezut că a fost real. Am spus: «Nu există nicio posibilitate ca Will să-l lovească intenționat». Mi-am dat seama când s-a întors pe scaunul lui că nu a fost o scenetă. Primele cuvinte pe care mi le-a spus Will după incident au fost: «Ești bine?»”, a povestit Jada, potrivit sursei citate.

Citit 640 ori Ultima modificare Duminică, 17 Decembrie 2023 10:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.