Medicul și biologul evreu-austriac Karl Landsteiner s-a născut pe 14 iunie 1868, la Viena. A absolvit Universitatea din Viena şi în 1891 a obţinut diploma de medic. Și-a continuat studiile în domeniul chimiei, iar în 1897 a devenit asistent al directorului Institutului Anatomo-Patologic al Universităţii din Viena.
Ca asistent, Karl Landsteiner a efectuat 3.639 de examinări post-mortem. Dubla sa specializare, în medicină şi chimie, i-a permis să studieze compoziţia sângelui. El a remarcat tendinţa sângelui provenit de la diferite specii de a forma cheaguri când era amestecat. A observat acelaşi fenomen şi când a amestecat sângele unor oameni. În 1901, a descoperit că sângele uman se poate clasifica în trei categorii, A, B şi C (care va deveni ulterior O1). A demonstrat și că aglutinarea (coagularea) nu se datorează unei boli, ci este o reacţie chimică obişnuită. Importanţa descoperii a fost recunoscută în 1907, când s-au făcut primele transfuzii, iar cu ajutorul noilor tehnici de anestezie s-au efectuat noi intervenţii chirurgicale.
În 1905, Landsteiner a găsit o metodă prin care se puteau infecta maimuţele cu sifilis, făcând posibile experimente pentru găsirea unui tratament pentru această boală.
În anii 1908 - 1918, a efectuat experimente şi cercetări asupra poliomielitei. A injectat maimuţe cu extrase din creierul şi măduva spinării unor pacienţi cu poliomielită, descoperind că pot prezenta simptomele bolii. În 1912, a lansat concluzia corectă afirmând că poliomielita este produsă de un virus. Vaccinul eficient avea să fie creat abia peste patru decenii.
După Primul Război Mondial, s-a mutat pentru trei ani în Olanda, unde a studiat reacţia antigen-anticorp. A studiat alergiile, efectuând experimente pe animale, iar în 1921, alături de colegii săi, a demonstrat existenţa unor molecule importante pentru sinteza anticorpilor, haptene.
După această descoperire, a primit o invitaţie, pe care a onorat-o, din partea Fundaţiei Rockefeller. S-a stabilit în SUA, unde a publicat diferite texte medicale. În 1940, a demonstrat existenţa factorului Rh, pe care l-a asociat cu unele cazuri de mortalitate la copii. Anticorpii anti-Rh apar în sângele mamei cu Rh negativ, iar naşterea unui copil cu Rh pozitiv va avea ca efect distrugerea hematiilor (globulelor roşii) fătului (regula se aplică doar la a doua sarcină cu făt cu Rh pozitiv).
În 1930, a fost distins cu Premiul Nobel pentru descoperirea grupelor de sânge, iar în 1929 a fost ales preşedinte al Societăţii Americane de Imunologie.
A încetat din viață pe 26 iunie 1943, la New York.
