Nicolae Steinhardt s-a născut pe 29 iulie 1912, în Pantelimon, Bucureşti, într-o familie evreiască.
A urmat clasele primare acasă, dar și la Şcoala „Clementa”. Din 1929, a frecventat Cenaclul literar „Sburătorul”. A urmat Liceul „Spiru Haret“, unde a debutat literar, în revista ”Vlăstarul”.
În 1934 s-a licenţiat în Drept şi Litere la Universitatea din Bucureşti, devenind, în 1936, doctor în Drept Constituţional, sub îndrumarea lui Mircea Djuvara.
În 1934, a publicat volumul, „În genul… tinerilor“ – în care îi parodia pe Eliade, Cioran şi Noica, atitudine pe care avea să o regrete mai târziu. În 1934, a fost admis în Baroul de Avocaţi Ilfov.
În perioada 1937-1939, a călătorit în Anglia, la Paris, în Elveţia, parcurgând studii de specializare, dar şi în Austria – familia sa având legături de rudenie cu Sigmund Freud -, mai târziu având să constate că experienţa acumulată în această perioadă va contribui la desăvârşirea sa intelectuală.
În 1939, după revenirea în România, Camil Petrescu l-a ajutat să obţină un post de redactor la „Revista Fundaţiilor Regale“, însă după un an este dat afară, împreună cu Vladimir Streinu, pe motivul originii sale evreieşti şi a „purificării etnice” declanşate de regimul Antonescu.
După sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost reangajat aici, însă în 1947, a fost iarăși înlăturat de la revistă, exclus şi din avocatură şi activitatea sa literară a fost pusă sub interdicţie. În 1959 a fost arestat „lotul Noica-Pillat“, al aşa-numiţilor „intelectuali mistico-legionari“, la care aderase.
La 4 ianuarie 1960, a fost arestat şi condamnat la 12 ani de muncă silnică, pentru „crimă de uneltire împotriva orânduirii sociale a statului”.
La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, a fost botezat în credinţa creştin-ortodoxă.
A fost mutat apoi în închisorile de la Gherla şi Aiud, iar în august 1964 a fost eliberat în urma decretului de graţiere colectivă a deţinuţilor politici.
În 1979 s-a stabilit la Mănăstirea Rohia, pe postul de bibliotecar.
La 16 august 1980 a fost tuns în monahism, primind numele de Nicolae.
„Jurnalului fericirii”, cartea sa de căpătâi, este una dintre cele mai prolifice opere de introspecţie culturalo-mistică din peisajul literaturii noastre post-moderne.
Răbdarea de care a dat dovadă, cuvintele de alinare şi sfaturile pe care le dădea tuturor făceau ca sute de oameni să-l caute neîncetat la chilia de la Mănăstirea Rohia.
A încetat din viață pe 30 martie 1989, la Baia Mare.
