Iancu Flondor s-a născut pe 3 august 1865, la Storojineţ, în Bucovina (azi, Ucraina). A urmat cursurile Liceului german din Cernăuţi, apoi Facultatea de Ştiinţe Juridice a Universităţii din Viena, luându-şi doctoratul în drept în 1894.
Om politic, luptător pentru drepturile românilor din Bucovina, Iancu Flondor s-a implicat de timpuriu în mişcarea naţională din Bucovina, devenind unul dintre liderii acesteia. A făcut parte din grupul celor care au format un partid naţional, sub paravanul societăţii politice "Concordia" (martie 1892), iar ulterior, în august 1898, a devenit vicepreşedinte al grupării politice care şi-a luat denumirea de Partidul Naţional Român. Ca urmare a activităţii sale, a fost ales cu unanimitate de voturi deputat în Dieta Bucovinei (1898-1904), în cadrul căreia a devenit vicepreşedinte al Clubului Român, militând pentru utilizarea limbii române în această provincie.
În octombrie 1918, la Cernăuţi, s-a întrunit ''Adunarea Constituantă a românilor din Bucovina", compusă din reprezentanţi ai tuturor grupărilor politice din provincie, deputaţIi români din Parlamentul de la Viena, primarii români din Bucovina, precum şi numeroşi intelectuali de renume. A fost ales un Consiliu Naţional, ca singur organism îndreptăţit să hotărască şi să trateze în numele poporului român din Bucovina. Din rândul său a fost ales un comitet executiv, prezidat de Iancu Flondor, care timp de o lună a administrat această provincie. La 31 octombrie/13 noiembrie 1918 s-a decretat ''Legea fundamentală provizorie'' prin care Consiliul Naţional Român din Bucovina se afirma ca suprema şi unica putere, pe întregul teritoriu al provinciei.
Iancu Flondor a fost apoi, în perioada 18 decembrie 1918 - 15 aprilie 1919, ministru fără portofoliu însărcinat cu guvernarea Bucovinei, în cadrul Guvernului Ion I.C. Brătianu.
A încetat din viață pe 19 octombrie 1924, la Cernăuți.
