Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
Şi-ncet, şi mult - sub salcia fântânii,/ cu tine şi cu cerul mai aproape,
foarte aproape, doi în unu - stăm/ şi despărţim cuvinte în silabe!
Eu - negreşit - despart un fir de apă/ şi-l aşezăm pe buze şi pe frunte,
că s-a uscat sărutul, iar în vis/ e arşiţă de unde până-n unde!
Auzi cum intră greierii în viaţă/ şi cum şi-ascut viorile să cânte? -
iau inima uimirii şi-o despart,/ ia-o şi dă-o ne/dreptăţii frânte!
Vezi ce sintaxă, ce morfologie/ în valea-ngenuncheată la fântână? -
iar tu desparţi o floare de salcâm/ şi o mâncăm cum vrea Limba Română!
Şi despărţim şi împărţim silabe/ de păsări, de cuibare şi de ploaie,
celor ce văd Iertarea în Lumină/ când sufletul iubirii se îndoaie!
Şi despărţim şi moartea, să ne-ajungă/ până la capăt, până la-nceput -
şi vom porni din nou, cu Tot Nimicul,/ spre-acelaşi frământat Ne/Cunoscut!
