Academicianul Theodor Burghele s-a născut pe 12 februarie 1905, la Iași.
A urmat școala primară, liceul și Facultatea de Medicină la Iași, obtinând titlul de "doctor în medicină" în 1929. În anii 1930-1931, a urmat un stagiu de perfecţionare în urologie, la Viena.
S-a transferat în 1933 la Clinica de Chirurgie "Colțea", unde a fost șef de lucrări, conferențiar și șef al secţiei de urologie. Odată cu înființarea Clinicii de Chirurgie și Urologie la Spitalul "Panduri", în 1946, a fost numit profesor, conducând clinica 30 de ani şi înfiinţând un laborator de chirurgie experimentală. A abordat o paletă largă de intervenții chirurgicale și urologice: chirurgia tubului digestiv, hepatobiliară, pancreatică, cardiacă, oncologică, ginecologică, a peretelui abdominal, rinichiului și ureterului, tumorilor vezicale, tuberculoză urogenitală, vezica neurogenă; a îmbunătățit terapeutică urologică și chirurgicală cu metode și tehnici moderne, făcând din clinica Panduri sediul principal al urologiei românești moderne. În 1957, în clinica de la Panduri s-a ținut primul curs postuniversitar de terapie intensivă.
A acordat o mare importanță chirurgiei experimentale. În laboratorul său s-au făcute transplante experimentale renale la câine, care a constituit baza transplantelor renale la om, efectuate mai târziu de elevul său Eugen Proca.
A fost un pedagog deosebit, iubit și apreciat de studenți pentru prelegerile de înaltă ținută, pregătite cu grijă. A elaborat, singur sau în colaborare, o serie de lucrări de valoare, printre care: "Vitaminele în chirurgie", "Rinichiul de șoc", "Urgențe în urologie", "Erreurs, fautes et risques en urologie", "Viața și opera Acad. N. Horolomei", "Tulburări vezicale în traumatismele medulare", "Tuberculoză urogenitală" ș.a. A fost redactor al "Tratatului de patologie chirurgicală".
A încetat din viață pe 3 iunie 1977, la București.
