OAMENI DE SEAMĂ. Luis Buñuel, unul dintre cei mai importanți cineaști ai lumii

OAMENI DE SEAMĂ. Luis Buñuel, unul dintre cei mai importanți cineaști ai lumii
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Regizorul spaniol de film Luis Buñuel s-a născut pe  22 februarie 1900, la Calanda, Aragon, Spania.

A studiat la Universitatea din Madrid, unde l-a întâlnit pe Salvador Dali, cu care a înființat un club de cinema.

Prietenia cu Salvador Dalí, Max Ernst, André Breton, Marcel Duchamp, Paul Éluard s-a dovedit decisivă în formarea artistului, care primise o educaţie religioasă repede depăşită de gustul pentru nonconformism şi mai ales pentru investigarea unor zone misterioase ale conştiinţei. 

Primul său film, un scurtmetraj de 17 minute, alb-negru, mut, a scandalizat. ”El perro andaluz” (”Câinele andaluz”) s-a născut din îmbinarea unui vis de-al lui Buñuel cu un vis al lui Dalí, cei doi colaborând atât la realizarea scenariului, cât și la filmarea peliculei.

Importantă pentru conturarea unei idei despre lumea lui Bunuel este cartea autobiografică "Ultimul meu suspin, Luis Buñuel".

Deși filmele din tinerețe sunt controversate (ele justificând și calificarea sa drept cel mai crud regizor din lume la acea vreme), peliculele de maturitate sunt cele mai apreciate, atât de public, cât și de critică, fiind răsplătite cu numeroase premii (printre care Oscar pentru cel mai bun film străin,

”Farmecul discret al burgheziei”,  Palm D'Or la Cannes, cu  ”Viridiana”, ”Nazarin” a obținut la Cannes Marele Premiu Internațional - instituit cu acest prilej). ”Farmecul discret al burgheziei” a mai fost distins și cu Premiile BAFTA pentru Cea mai bună actriță, care i-a revenit lui Stéphane Audran și, respectiv, pentru Cel mai bun scenariu, acesta din urmă onorându-i pe Luis Bunuel și Jean-Claude Carriére.

A încetat din viață pe 29 iulie 1983, la Ciudad de México, Mexic.

Citit 346 ori Ultima modificare Vineri, 21 Februarie 2025 18:02

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.