Teoreticiana feministă Mihaela Miroiu s-a născut pe 10 martie 1955, la Sâncrăi, Hunedoara. Este profesoară universitară de Științe politice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București.
A urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității București, obținând titlul de doctor în Filosofie în 1994.
Deși profesoară de Științe politice la SNSPA, ea este cunoscută public ca „feminista en titre“ a lumii românești pentru că, alături de Laura Grünberg, ea a fost cea care a (re)lansat, în anii 1990, mișcarea feministă pentru drepturile femeilor în țara noastră. Coordonează colecția ”Studii de gen” a Editurii Polirom.
A publicat: ”Gândul umbrei. Abordări feministe în filosofia contemporană”, ”Jumătatea anonimă. Antologie de filosofie feministă”, ”România. Starea de fapt” (în colaborare), ”Societatea retro”, ”Etica profesională” (coautoare), ”Politici ale echității de gen”.
Ea s-a implicat, prin diverse contribuții instituționale, civice și mediatice în dezvoltarea filosofiei, științelor politice și a democratizării în România. A inițiat primele cursuri de teorii feministe: în 1994, cursul de filosofie feministă la Universitatea București, Facultatea de Filosofie, și a primului masterat de Studii de gen din România în 1998. În 2001 a inițiat și a coordonat prima colecție de Studii de gen din țară. A contribuit la inițierea organizațiilor nonguvernamentale: Societatea de Studii Feministe AnA și Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen, FILIA.
Mihaela Miroiu, vârful feminismului românesc, a editat împreună cu Otilia Dragomir, a doua reprezentantă de frunte a feminismului în mediul academic și nu numai, volumul-mărturie ”Nașterea. Istorii trăite”, în care douăzeci de femei de vârste și profesii diferite au curajul să ne ofere mărturia celor mai zguduitoare și mai intime momente din viață în care și-au adus pe lume copiii.
Povestirile lor încep din clipa în care au aflat că vor fi mame sau chiar din cea în care și-au propus să fie mame și se încheie cu sfârșitul lăuziei sau cu înțărcarea pruncului. Momentele de fericire paradiziacă alternează de exemplu cu oroarea maternităților românești (pentru contrast există și câteva povești din maternitățile din străinătate), uneori chiar mai greu de suportat decât durerile travaliului. Punctul culminant în toate aceste istorii de agonie și extaz o reprezintă prima întâlnire cu cea sau cel care nouă luni a fost carne din carnea lor.
”Nașterea. Istorii trăite” este o carte unică și necesară despre un subiect rămas până nu demult tabu.
(diferite surse)
