Tradiții şi obiceiuri de Paşte

Tradiții şi obiceiuri de Paşte
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Paștele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători creștine. În funcţie de regiune, Învierea Domnului aduce cu sine tradiții și obiceiuri dintre cele mai diverse, transmise din generație în generație. În fiecare zonă din România, sărbătoarea Învierii este un prilej minunat de reunire a familiei în jurul mesei cu preparate tradiționale.

Am selectat câteva din cele mai populare tradiții și obiceiuri de Paște din țara noastră.

Astfel, atunci când vine vorba de obiceiuri de Paște în România, trebuie să știi că începutul acestei sărbători este marcat de postul de șapte săptămâni.

O semnificație importantă în tradiția ortodoxă o are și Joia Mare din Săptămâna Patimilor, zi din care gospodarii încetează munca la câmp și se concentrează asupra casei și a curții, pentru a întâmpina cum se cuvine sărbătoarea Paștelui.

Tot în Joia Mare, gospodinele încep să pregătească pască, să vopsească ouăle și să gătească cele mai gustoase preparate din carne de miel.

Așa cum știm cu toții, înroșirea și ciocnirea ouălor roșii este unul dintre cele mai răspândite obiceiuri creștine de Paște. Ouăle roșii sunt de nelipsit de la masa de Paște și reprezintă o reală încântare pentru toată lumea, cu atât mai mult pentru cei mici. Legenda spune că Fecioara Maria a așezat un coș cu ouă lângă crucea Mântuitorului, iar acestea s-au înroșit cu sângele picurat din rănile Sale. În prezent, pe lângă ouăle roșii, creștinii aleg și ouă colorate sau încondeiate, ca simbol al veseliei și al primăverii.

Citit 448 ori Ultima modificare Joi, 17 Aprilie 2025 10:04

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro