Unde și când a încolțit germenele jocului de șah? Una din numeroasele legende spune că un împărat indian se plictisea, iar un supus al său, un înțelept al vremii pe nume Sissa, i-a oferit un joc compus dintr-o tablă cu 64 de pătrate cu piese din fildeș, albe și negre, câte16 pentru fiecare jucător, cu reguli aparte.
Încântat, împăratul poruncește să fie răsplătit înțeleptul Sissa, acesta având o singură rugăminte, să i se ofere câte un bob de grâu pentru prima căsuță, două boabe pentru a doua căsuță, patru boabe pentru a treia căsuță și tot așa în progresie geometrică până la căsuța 64. Astfel, se aduna producția mondială, de la acea vreme, pe câțiva ani buni.
Abia în secolul al VIII-lea, mai precis în anul 711 d.Hr., jocul de șah ajunge în Europa, începând cu Spania, Franța şi Italia, extinzându-se apoi în Germania și Anglia. În jurul anului 1450 d.Hr., regulile șahului european erau mult mai complexe decât ale jocului indian al înțeleptului Sissa.
Principiile șahului sunt:
1 - "ierarhia" - fiecare piesă are funcția sa, începând cu regele, regina (dama), turnurile, adevărate puncte de control în colțurile tablei, cavalerii (nebunii), călăreții, soldățeii (pionii).
2 - "competivitatea" - țelurile se realizează prin luptă. Piesele se sacrifică în funcție de interesele grupului. Promovarea în grad până aproape de funcția supremă (vezi cum pionul se poate transforma în orice piesă, chiar în regină).
3 - "loialitatea" - normal, gândirea e ascunsă, dar orice mișcare se face la vedere, nu se pot încălca regulile, fair play-ul fiind la el acasă.
Ce este șahul? Știință, sport sau artă? În mod evident, câte puțin din fiecare.
Știință - nu se poate progresa decât studiind cu adâncă abnegație și pe o bază științifică.
Sport - deoarece este o întrecere între două gândiri ce scot în evidență rezistența fizică. Se joacă într-un timp limitat, același pentru fiecare sportiv.
Artă - combinațiile, prin profunzimea lor, ce se fac în timpul jocului aparțin artei în adevăratul sens al cuvântului.
Perioada de început a șahului competitiv în Europa este în anii 1550-1640. Primul campion mondial neoficial, între anii 1560-1575, a fost considerat Ruy Lopez, care era episcop de Segura. El a fost "detronat" de către Giovanni Leonardo da Cutro, în anul 1575, la Madrid. Acesta deține supremația până la sfârșitul vieții, în anul 1587. Un geniu al acestei perioade, considerat primul "copil minune", a fost Gioacchino Greco, stilul său spectaculos își pune amprenta începând cu anul 1620 până spre anul 1750.
Urmează o perioadă așa-zisă "romantică". După anul 1740, un emigrant din Sicilia ajunge la Paris, devine proprietarul unei cafenele, unde închiriază o cameră pentru jucătorii de șah. Astfel se pun bazele primului club de șah, care se înființează în anul 1750, renumitul "Cafe de la Regence". Acesta este frecventat de personalități ale vremii, cum au fost Voltaire, Rousseau, Robespierre și chiar Napoleon Bonaparte, pe când era general. Teoreticianul François-André Danican Philidor culege primele sale victorii, având un joc solid, după principii științifice adunate în cartea sa "Analise du jeu des echecs".
La mijlocul secolului 19 se remarcă șahistul american Paul Morphy, care în anul 1857 câștigă turneul de la New York. Această perioadă romantică este dominată de Philidor și Morphy.
(Va urma)
