CENACLUL NODURI ŞI SEMNE – Cronică de cenaclu
Stătea întinsă. Coapsele dezgolite tremurau, mâinile deasupra capului, încheieturile roșii, aerul intra cu greu în plămâni, gura deschisă cu o scârbă viscerală. Se temea să nu fi rămas, pe buze, urme ale gustului de bere mocnind în mâzga gălbuie formată după zeci de ani de fumat țigări fără filtru scursă din gura lui în timpul efortului de a o menține tăcută și nemișcată. Ea a rămas întinsă, toată noaptea, de când bărbatul s-a ridicat de pe trupul ei slab, închizându-și cureaua la adăpostul întunericului netulburat de iluminatul stradal, cu spatele pe iarba începutului de vară și fața spre cer. Dimineață, încă simțea o greutate nedefinită apăsându-i bazinul, vârful capului păstra mișcările de du-te-vino, tâmplele se strângeau cu fiecare bătaie a cordului, carnea o durea, ființa ei voia să se dezoseze, să se lepede de stratul exterior pângărit.
Scârțâitul primei porți a făcut-o să tresară. Și-a acoperit goliciunea cât de repede a putut în timp ce vocea mamei venea de undeva din spatele urechilor. (Ramona Marin – Fata din iarbă – fragment)
Ramona Marin (RM) ne-a prezentat – în tandem cu un scurtmetraj - o proză scurtisimă dar rarisimă prin atemporalitatea subiectului și universalitatea spațiului de desfășurare a povestirii. Profunzime, duritate, cruzime, silă, visceralitate, realism și introspecție, modernism, ritm interior și dialog intens – iată câteva calificative prinse din comentariile serii.
”Proza și filmul pe care le-a prezentat RM confirmă încă o dată talentul de necontestat al scriitoarei. Foarte bine realizată simbioza dintre partea scrisă și peliculă - fiecare cadru, fiecare cuvânt e un strigăt al durerii din perspectiva unui regizor care este, în acelasi timp, și scenarist, iar povestea face parte dintr-o realitate posibilă; din nefericire, vezi cum puritatea personajului este strivită, ai vrea să îl salvezi, rămâne un țipăt stins al neputinței în tine; prin extensie, pot spune că este vorba despre condiția femeii în societate și, da! - există câteva voci care își asumă din ce în ce mai mult rolul de a schimba mentalitatea, iar cea a Ramonei este una dintre ele și este una puternică.” (Lăcrămioara Capotă)
”Subiect cu un moment foarte intens; imaginile din filmul ultrascurt sunt interesante, solare, tot timpul într-o baie de lumină și, prin asta, foarte grăitoare; redundanțele ce apar între film și text par voite, nu din greșeală; textul este de o cruzime și un realism dezarmante; realitatea prezentată este una pe care, de regulă, ne sfiim să o scoatem în evidență sau încercăm să o omitem dintr-un soi de reținere/ jenă prost înțeleasă; tehnica literară folosită este cea potrivită; textul este modern, ritmat, plin de imagini, cu un dialog intens și cu momente de introspecție candide și foarte personale.” (Tudor Neacșu)
”Povestire dură, intensă, uneori neverosimilă. Pe alocuri riscă imagini grotești: ... mâzga gălbuie ... scursă din gura lui în timpul efortului de a o menține tăcută și nemișcată sau Stropi cleioși se prelingeau pe picior încălzindu-i pubisul. Pe scurt, RM denotă abilități certe de mânuire a unor astfel de teme extreme, insuportabile chiar. Are și exercițiul de a relaxa narațiunea, cum se întâmplă în final: Din urmă s-a auzit strigată. S-a oprit în dreptul șanțului, privind iarba aplecată, apoi a închis ochii. Câinele a lătrat scurt. La marginea satului era noua casă a soră-sii. Elena a început să alerge spre ea.” (Nelu Păcuraru)
”Un text bine realizat; personajele sunt vii și autentice – le întâlnești peste tot în lume; autoarea pare un bun creator de scenarii, vede ceea ce scrie.” (Ecaterina Păun)
”O proză bine închegată, condusă cu mână sigură, fără zorzoane stilistice; se observă că are, deja, siguranța unui prozator care se respectă și își respectă și audiența; subiectul este tratat în cheie realistă, cu detalii violente și sincere, fără a denatura o realitate des întâlnită în societatea românească, abuzul sexual asupra minorelor.” (Stela Iorga)
”Text răscolitor; am simțit profund sila și duritatea întâmplărilor din poveste; gesturile surprinse parcă se rostogolesc dintr-o generație într-alta; sugerează ideea de a lua atitudine, de a acționa pentru reabilitarea femeii într-o societate, parcă, de tip medieval, parcă anapoda. Povestea poate fi văzută ca dintr-o văgăună a timpului; ceva șocant.” (Carmen Neacșu)
Vineri, 11 iulie - ora 18,00, la sediul VL – citește Mihail Silviu Capotă - proză.
