Angela Bâtlan locul I la “Două inimi gemene”

Angela Bâtlan locul I la “Două inimi gemene”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Angela Bâtlan a revenit deunăzi de la Chişinău cu Premiul I, obţinut la Festivalul “Două inimi gemene”. Râvnitul rezultat a fost obţinut după o confruntare de zile mari cu tineri unul mai talentat decât altul, nu numai din Republica Moldova, ţara organizatoare. Angela a adus Galaţiului şi României locul I la categoria de vârstă 9-16 ani, locul III fiind obţinut de Diana Zaharia (9 ani), o altă gălăţeancă, cea mai mică participantă din concurs.

Peste Prut, Angela Bâtlan s-a confruntat cu 21 de colegi de cântec din mai multe părţi ale Europei, începând cu esticii Rusia, Ucraina, Letonia, Bulgaria, România - şi până la cei din Apus, precum Franţa şi Germania. Au fost concurenţi din 13 ţări, unul mai pregătit decât altul. “Concursul a fost cu emoţii, dar emoţionante au fost şi momentele din afara concursului, la care am fost invitaţi. Am avut şi o zi specială, în care a fost săvârşită slujba de pomenire a celor doi artişti de excepţie de peste Prut, Doina şi Ioan Aldea Teodorovici, care au cântat cu atâta dragoste nemuritoarea limbă română. Ne-am bucurat şi de frumuseţile din jur, dar cred că acest concurs a fost unul care ne-a încărcat cu un sentiment aparte, acela al apartenenţei la frumoasa cultură şi limbă română”, ne-a spus Angela.

Momentul premierii a fost şi el aparte, fiindcă Angela a primit diploma şi florile din partea Guvernului Republicii Moldova.

Gălăţeanca noastră nu are numai o voce distinctă, ci şi un palmares care numără peste şaizeci de premii. Numai în această toamnă, Angela a obţinut patru premii întâi la competiţii muzicale din Chişinău, Bulgaria, Bucureşti şi Focşani.

Însă, Angela nu doar cântă, ci şi învaţă foarte bine. Anul (şcolar) trecut a terminat clasa a VIII-a cu zece pe linie, iar la examenul de capacitate a obţinut media 9,41.

Acum, Angela Bâtlan este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional “Calistrat Hogaş” din Tecuci, clasa de matematică-informatică intensiv. De aceea, pentru această tânără - care azi e la Tecuci, mâine la Chişinău, iar poimâine la Focşani, unde se pregăteşte cu profesoara Aurelia Vaida - timpul e bine drămuit. “Ieri a avut o lucrare foarte importantă şi s-a trezit cu noaptea în cap, ca să mai repete, fiindcă e vremea tezelor”, ne spunea Viorica Bâtlan, mama Angelei.

Dincolo de preocupările pentru cântec şi pentru şcoală, Angela merge mai departe pe drumul cântecului, lume care fascinează, dar care ascunde multe ore de lucru, de nesomn, multă râvnă pentru a-i bucura cu darul cântecului şi pe alţii.

Citit 1666 ori Ultima modificare Vineri, 25 Noiembrie 2011 00:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.