Toamna aduce în natură o explozie de culori, dar și daruri mai puțin cunoscute, cum sunt porumbele, fructele albăstrui ale porumbarului. Deși au gust astringent și acrișor atunci când sunt culese direct din tufă, după primele brume devin mai dulci și mai parfumate, transformându-se într-un adevărat deliciu pentru cei ce apreciază aromele autentice ale sezonului.
Porumbele sunt cunoscute nu doar pentru aroma de pădure, ci și pentru proprietățile terapeutice. Sunt bogate în vitamina C, antioxidanți puternici și taninuri, iar aceste substanțe contribuie la întărirea sistemului imunitar și la protejarea organismului împotriva infecțiilor respiratorii de sezon. În plus, au efect antiinflamator, fiind recomandate în tulburări digestive ușoare, diaree sau inflamații ale cavității bucale. Fitoterapeuții spun că un consum regulat, chiar și în cantități mici, ajută la reglarea tranzitului și la calmarea mucoaselor iritate.
Consumul lor necesită totuși puțină răbdare. În stare crudă sunt foarte tari și amărui, motiv pentru care tradiția spune că se culeg abia după prima înghețare. Temperaturile negative descompun taninurile și le îmblânzesc gustul. Pentru cei mai grăbiți, fructele pot fi ținute peste noapte la congelator, pentru același efect.
Porumbele pot fi savurate în diverse forme: siropuri concentrate, dulceață, jeleuri, oțet aromat, vin tonic sau lichioruri de casă. În ultimii ani, tot mai mulți pasionați de gastronomie le folosesc pentru a da prospețime sosurilor pentru carne sau pentru a prepara un ceai natural, cu gust acrișor, ideal în serile răcoroase.
Indiferent de modul de preparare, consumul trebuie să fie moderat, din cauza conținutului ridicat de taninuri. Este recomandat ca fructele să fie bine spălate, iar sâmburii să nu fie zdrobiți, deoarece, ca în cazul altor fructe cu sâmburi tari, pot conține compuși toxici.
Porumbele rămân un simbol discret al toamnei, un fruct modest, dar plin de savoare, pe care natura îl oferă celor curioși să exploreze gusturile de odinioară.
