Ion I.C. Brătianu, om politic român, s-a născut pe 20 august 1864, la Ștefănești, județul Argeș. A studiat la Colegiul Național ”Sfântul Sava” din București, apoi la Colegiul Sainte-Barbe și École Polytechnique din Paris, obținând diploma de inginer. Revenit în țară, în 1889, Brătianu a început să lucreze la Căile Ferate Românești.
Din 1895 a intrat în politică, în 1909 devenind președintele Partidului Național Liberal. Brătianu a fost șeful delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Versailles, în 1919. De-a lungul vremii, a fost ministru al lucrărilor publice, ministru al afacerilor străine, ministru de interne, ministru de război, dar şi membru de onoare al Academiei Române. A publicat o seamă de lucrări, printre care: “România şi Peninsula Balcanică”, “Situaţia internaţională a României. Expunere făcută la Adunarea Deputaţilor (16-17 decembrie 1919)”.
A încetat din viață pe 24 noiembrie 1927, la București.
(diferite surse)
