Ștefan Procopiu, fizician, profesor universitar și inventator, s-a născut pe 19 ianuarie 1890, la Bârlad. A urmat cursurile primare, secundare și liceale la Liceul „Roșca Codreanu“ din Bârlad. În timpul liceului, și-a îndreptat atenția spre problemele fundamentale ale cunoașterii universului, dorind a desluși „sensul realității și al vieții“.
Cu înclinația și pasiunea sa pentru științele naturii, s-a orientat spre Universitatea din Iași pentru a urma cursurile Facultății de Științele Naturii. Dupa câteva luni, s-a înscris la Facultatea de Științe Fizico-Chimice. Ștefan Procopiu s-a dedicat științei și cercetării încă din timpul studenției. Primele rezultate remarcabile din cercetare au fost publicate în 1913 sub titlul „Determinarea momentului magnetic molecular prin teoria cuantelor lui M. Planck“.
În urma studiilor privind teoria cuantelor lui Planck și a teoriei magnetismului lui Langevin, Procopiu a stabilit valoarea momentului magnetic molecular pentru prima dată în lume, cu doi ani înaintea lui Bohr, care a primit Premiul Nobel în 1922.
În 1912 a fost numit preparator la Universitatea din Iași. Între 1913-1919 a activat la Facultatea de Fizică din București, ca asistent suplinitor, și apoi ca șef de lucrări în cadrul Laboratorului aplicațiilor căldurii și electricității. Fiind preocupat și de probleme tehnice, Procopiu a publicat în 1913, lucrarea „Cercetări experimentale asupra telegrafiei fără sârma“, iar în 1916 a inventat un aparat pentru localizarea gloanțelor din corpul răniților, stabilind adâncimea la care se aflau acestea.
În 1919 a obținut o bursă pentru studii de doctorat la Paris, unde a frecventat cursurile unor savanți ca, Marie Curie, Paul Langevin, Aymé Cotton. Savantul a descoperit și analizat în laboratorul de fizică al Universitatii Sorbona un fenomen optic nou ce consta în depolarizarea longitudinală a luminii de către suspensii și coloizi.
Această descoperire a fost prezentată în ședința Academiei de Științe din Paris la 8 august 1921. Fenomenul a fost numit în 1930, de prof. Boutaric, ”Fenomenul Procopiu”.
În 1924, și-a obținut doctoratul în Științe fizice cu lucrarea „Asupra birefringenței electrice și magnetice a suspensiilor“. În 1925 a fost numit profesor titular la Catedra de Gravitație, Căldură și Electricitate de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași.
Activitatea sa de cercetător și profesor a contribuit la reorientarea învățământului de fizică ieșean. Punând un accent deosebit pe experiment, Procopiu a creat în România o puternică școală de fizică experimentală. A încetat din viață pe 22 august 1972, la Iași.
(diferite surse)
