Ștefan Popescu, pictor, desenator, gravor, s-a născut pe 20 ianuarie 1872, la Fințești. A fost unul dintre gravorii de referință din arta românească, operele sale reprezentând un punct de reper atât în dezvoltarea graficii de șevalet, cât și a gravurii din România.
A studiat la Academia de Arte din Munchen, avându-l profesor pe Nikolaos Gyzis, apoi la Academia de Arte din Paris, cu Lucien Simon și Eugene Anatole Carriere.
În 1901, a participat la prima expoziție de grup, la Ateneul Român din București. Și-a organizat prima expoziție personală în 1904, la Paris, expunând apoi la Berlin, alături de Claude Monet și Edgar Degas.
În 1905 a devenit, la Paris, membru al grupului ”Cercle des étudiants roumains”, din care făceau parte Constantin Brâncuși, George Enescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Ion Pillat, Constantin Levaditi, Duiliu Marcu, Ion Theodorescu Sion, Nicolae Dărăscu, Camil Ressu ș.a.
Ștefan Popescu a fost unul dintre principalii pictori-călători ai artei românești. A pictat în Franța, Elveția, Turcia, Italia, Grecia, Iugoslavia, Maroc, Algeria, Tunisia, Germania etc.
Din 1922, a fost pentru o perioadă scurtă profesor la Academia de Artă din București.
Operele sale sunt în toate muzeele din țară, dar și în colecții private din Franța, Germania, Austria, Algeria, Italia, Maroc și Tunisia.
A fost distins cu Medalia de aur la Expoziția Internațională Münchner Sezession (1904), Ordinul Legiunea de Onoare grad de Cavaler acordat de Statul francez (1925), Premiul Național pentru pictură (1928), Premiul I al Expoziției Internaționale Paris 1937.
A încetat din viață pe 8 iulie 1948, la București.
