În toamna acestui an se vor împlini 45 de ani de la ultima zi de funcţionare a Oficiului Poştal Ada-Kaleh (înfiinţat în 1929), eveniment care, presupun, va fi probabil celebrat doar de C.N. Poşta Română. Pentru că, din păcate, puţini dintre contemporani îşi mai amintesc de existenţa insulei Ada-Kaleh în mijlocul Dunării, insulă aparţinând statului român din anul 1920, voi încerca să punctez câteva repere mai importante din istoria acesteia.
Locuită din antichitate
Într-un peisaj mirific, în amonte (în susul apei) de mun. Drobeta - Turnu Severin şi mai jos de oraşul Orşova (Dierna), se găsea insula Ada-Kaleh, având 1.750 m lungime şi 500 m lăţime.
”Cyraunis”, după cum numea Herodot insula, locuită încă din antichitate, a fost atestată documentar pentru prima dată într-un raport al cavalerilor teutoni din feb. 1430. Aceştia numeau insula ”Saan”, insula fiind populată în acea perioadă cu vreo 200 de oameni, şi care după 1430 a fost cunoscută sub denumirea de ”Ada-Kaleh”, potrivit legendei numele unei preafrumoase fete. Insula a cunoscut pe rând toate nenorocirile: spaima, robia, bolile şi moartea. În anul 1098 sosesc aici primii cruciaţi, apoi maghiarii, după aceea tătarii, iar mai târziu, insulac cade sub iataganele ienicerilor turci, timp de un secol Dunărea devenind fluviul Sublimei Porţi. Datorită poziţiei strategice a insulei, aceasta s-a constituit într-un lung prilej de dispută cu cei din Imperiul Austro-Ungar, care doreau şi ei să controleze navigaţia din acea zonă a Dunării. În jurul anului 1690, austriecii construiesc o fortăreaţă de aproape 2 km lungime, cu ziduri groase, şanţuri şi catacombe, menită să-i ţină pe turci la distanţă. Prin Pacea de la Belgrad (sept. 1738) aceştia (austriecii), predau insula Imperiului Otoman, după un asediu de 90 de zile, turcii numind-o ”Carolina”.
Convieţuire armonioasă
Alături de turci (majoritari), pe insulă convieţuiau într-o armonie perfectă şi bună înţelegere români, evrei, sîrbi, germani şi unguri, neexistând ceea ce numim astăzi ”discriminare”. Geamia/moscheea (biserica turcească) construită în 1722 a fost transformată în mănăstire de către călugării franciscani, apoi de către austrieci în biserică parohială, iar din 1799 din nou în moschee cu minaret (10 m înălţime), clădire ce adăpostea şi câteva săli de clasă pentru copii. În acea perioadă, guvernatorul turc, care avea stânse legături cu toate ambasadele Turciei din Europa, a organizat insula din toate punctele de vedere (financiar, cu asistenţă, taxe, impozite, salarii, sistematizare etc.). Garnizoana lor militară a fost de mai multe ori loc de exil pentru revoluţionarii din ţările învecinate, subjugate.
Obiectiv turistic
Aşezarea ei pitorească, clima blândă de tip mediteranian (ceea ce permitea cultura migdalilor, smochinilor, piersicilor şi a viţei-de-vie), vestigiile istorice, legendele, atmosfera inedită, unică (case vechi, cafenele, bazar), toate acestea au atras un mare număr de turişti români şi străini, navele de pasageri acostând în traseul lor şi la debarcaderul insulei Ada-Kaleh (în anul 1934 fiind declarată staţiune climaterică). După ce insula a devenit teritoriu românesc, regele Carol I a scutit insularii de orice fel de taxe şi impozite, iar mai târziu, regele Carol al II-lea, în urma unei vizite efectuate alături de premierul din acea vreme (istoricul Nicolae Iorga), a reînnoit promisiunea regală făcută anterior, în plus urmând a se aduce anual pe insulă, fără taxe vamale, diferite produse alimentare şi nealimentare (zahăr, ulei, tutun străin, băuturi spirtoase, îmbrăcăminte etc.).
Sfârşitul unei istorii milenare
Cei circa 1.000 de locuitori trăiau din comerţ şi pescuit, lucrând şi la fabrica de ţigarete, la fabrica de halva şi rahat (delicatese tradiţionale) sau la atelierul de ţesut covoare. Ideea folosirii potenţialului hidrologic al Dunării apare prin anul 1956, iar din 1964, se făceau diferite măsurători ciudate şi se auzea că avea să se construiască un mare baraj. Unii locuitori au luat drumul Turciei, iar alţii s-au îndreptat spre Dobrogea unde aveau rude şi au rămas acolo. Marele şi vestitul covor al geamiei (450 mp şi 475 kg) va fi donat moscheei ”Carol I” din Constanţa (unde poate fi admirat şi astăzi). După evacuarea locuitorilor rămaşi (mai puţini de 500) şi dinamitarea insulei, peste istoria ei de milenii se va aşterne apa de 30 m înălţime a lacului de acumulare, prin executarea sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile-de-Fier I – Gura Văii, în anul 1969. Din impunătoarea cetate ADA-KALEH au rămas doar câteva ziduri şi monumente funerare, strămutate pe ostrovul neinundabil Şimian, situat în aval de municipiul Drobeta-Turnu Severin, în zona comunei cu acelaşi nume din jud. Mehedinţi. Încercările făcute în anii următori de reclădire a principalelor obiective istorice de pe Ada-Kaleh (geamia, bazarul, uzina electrică) pe insula Şimian au eşuat lamentabil. Câteva obiecte care amintesc de interiorul unei căsuţe musulmane (covoraşe de rugăciune, fotografii, narghilele, turbane, şalvari) sunt expuse în Muzeul Regiunii Porţile-de-Fier din mun. Drobeta-Turnu Severin. Aceasta ar fi, în linii mari, povestea tristă, dar adevărată a insulei din mijlocul Dunării.
Mulţumiri speciale d-lui Gh. Ştefan din Galaţi pentru unele informaţii şi materiale puse la dispoziţie.
