Ultimul somn în moldo/răsărită,
cu moldo/doamna mea în moldo/vis...
potop de galben şi adulmecare
şi libertate... ca un geam deschis
încolo şi încoace, înainte
şi înapoi... aşa moldo/noroc
doar doi sin/ucigaşi avură-n lume:
micul Ion şi marele Van Gogh!...
Sin/ucigaşi... altfel, nu se cuvine
şi nu se poate... şi nici nu-i frumos
să păcăleşti, bleg şi-ntristat de viaţă,
o moarte-n nordul cestui moldo/jos...
nu-i bine, când începe să se surpe
cel verde metaforic sau real,
să-ţi pui, aşa, căruţa-n moldo/piatră,
spre ultimul mirabil moldo/bal?
Şi-apoi, cu toate rănile în traistă,
cu toate moldo/grijile în car,
cu moldo/calul cel din totdeauna,
să n-ai nici un regret, nici un habar
să nu mai ai de sfinte şi păgâne,
de ne/simţirea geamului închis...
şi să cobori sub moldo/răsărită,
cu moldo/doamna ta în moldo/vis!?
