Carmen Negoiţă - Vacanţe de vis fără agenţii de turism

Carmen Negoiţă - Vacanţe de vis fără agenţii de turism
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Carmen Negoiţă, fosta soţie a omului de afaceri Ionuţ Negoiţă, mărturişeşte că a întâmpinat câteva probleme atunci când şi-a rezervat vacanţele prin agenţii şi că preferă de cele mai multe ori să îşi rezerve singură biletele de avion şi cazarea....


Carmen Negoiţă adoră să-şi petreacă vacanţele în Turcia, destinaţie pe care a bifat-o deja şi anul acesta. Nu singură, ci însoţită de copii şi un grup mare de prieteni!

„Am fost deja plecată în vacanţă la începutul lunii iulie. Am fost în Turcia în Kusadasi la un resort cu 28 de prieteni, mai multe familii cu copii. A fost foarte frumos, un resort interesant, aşa cum sunt majoritatea în Turcia, cu locuri speciale pentru copii, piscine şi pentru adulţi şi pentru copii, activităţi diversificate şi nenumărate restaurante”, a declarat Carmen.

Fashionista mărturiseşte că i s-a întâmplat o singură dată să treacă printr-o experienţă mai neplăcută în timpul unei colaborări cu o agenţie de turism, dar îşi asumă o parte din vină. Pe de altă parte, ea povesteşte că unor prieteni foarte buni li s-a întâmplat să piardă întreaga sumă pe care au achitat-o pe o vacanţă după ce agenţia în cauză a dat faliment.

„Nu am avut parte de neplăceri în vacanţă, dar mi s-a întâmplat o dată ca agenţia să-mi dea o informaţie eronată legată de un zbor, informaţie pe care eu nu am verificat-o. Zborul era după 12 noaptea şi asta a creat puţină confuzie, astfel încât am pierdut acel avion. A fost o problemă legată de comunicare şi a fost oarecum şi vina mea că nu am verificat acea informaţie aşa cum ar fi trebuit.

Am prieteni care au plecat anul trecut în Bulgaria printr-o agenţie, iar când au ajuns acolo au descoperit că nu mai aveau camerele rezervate pentru ca agenţia se desfiinţase, asta cu toate că aveau plătit întreg sejurul. Eu îmi fac şi rezervări prin agenţii, dar de cele mai multe ori prefer să-mi rezerv singură, on-line, biletele de avion ori camerele la hotel. Obişnuiesc să apelez la agenţii de turism doar când plec în destinaţii în care spre exemplu ai nevoie de viză, iar agenţia poate să-ţi faciliteze toate aceste servicii”, explică ea.

Adoră vara, iar destinaţiile ei preferate de vacanţă sunt cele cu mult soare! Atunci când este însoţită de copii alege resorturile de lux din Turcia, iar când pleacă în vacanţă cu prietenele preferă destinaţiile ceva mai exotice.

„În primul rând pentru mine vara înseamnă cald, soare, mare şi am multe amintiri din vacanţe. Îmi plac foarte mult şi excursiile acestea cu copiii, am fost de foarte multe ori în Turcia. Îmi plac resorturile pentru că poţi să-ţi laşi copiii în voie să se joace, au tot felul de activităţi, ateliere.

Pentru mine personal este important ca orice destinaţie aleg să fie una călduroasă. Am fost la un moment dat cu patru prietene în Cancun, Mexic, am stat o săptămână şi a fost absolut superb. Am amintiri frumoase de acolo, deşi poate nu făceam nimic special – toată ziua eram pe plajă, iar seara stăteam până târziu la restaurant ori terasă”, îşi aminteşte Carmen Negoiţă

Citit 1722 ori Ultima modificare Vineri, 02 August 2013 17:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.