Stau sub steauă şi-mi cad...(printre gânduri ascunse)
din salcâmi şi din tei, niagare de frunze...
cele gânduri că ea...(frumuseţe bizară)...
mâine-ncepe încet şi mereu să mă doară
despre cum a căzut...(mică, sfântă, sfărmată)...
însă nu a murit, n-a murit niciodată!
O mai văd şi acum...pe-o subţire înaltă
de salcâm şi de tei: ce splendoare vivaldă
şi ce cânt straşnic, blând...(lung sfărmându-se-n sine,
şi născându-se iar)...mult curgând peste mine...
(arii, lieduri, minuni, uverturi catedrale)...
un stăpân criminal pe secundele sale!
Stau sub steauă şi-mi cad...(printre gânduri murdare)
niagare din tei, din salcâmi, pe cărare...
cele gânduri că sunt şi au fost necurate
şi mi-au spus să ucid simfonii şi sonate...
şi-am urlat şi-am zvârlit şi-am ucis fără pată,
însă nu au murit, n-au murit niciodată!