O gălăţeancă este Brand Manager la Gucci România
Foto: Foto: Alex Gâlmeanu pentru Marie Claire

O gălăţeancă este Brand Manager la Gucci România
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ana Bucur a absolvit CNVA în 2000, apoi Facultatea de Ştiinte Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, în 2004; a urmat un curs de specializare în Fashion Branding, între 2007 şi 2009, la Amsterdam Fashion Institute şi apoi un  Master în Luxury Marketing Istituto Europeo di Design, la Roma, între 2009 şi 2010. În prezent este Brand Manager la Gucci România.

- Când aţi simţit că viitorul dumneavoastră nu e legat de ştiinţele politice, ci de modă?

- Nu a fost o schimbare bruscă, ci o tranziţie firească în timp. Am studiat ştiinţe politice şi relaţii internaţionale cu gândul de a urma o carieră în diplomaţie. Am început cu un internship la Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR), în departamentul de Relaţii Publice. Acolo am prins gustul şi am început să lucrez în departamentul de PR al unor agenţii mari cu clienţi importanţi. Întâmplarea a făcut ca majoritatea să fie în zona de lifestyle şi modă, un domeniu care am descoperit că mi se potriveşte bine.

- Cum v-a ajutat experienţa studiilor în Olanda şi în Italia?

- În ambele cazuri, am fost fascinată de aspectul practic al cursurilor. Noţiunile teoretice sunt importante, desigur, dar aplicarea lor pe cazuri reale, specifice, sub îndrumarea unor specialişti, îţi oferă o altă perspectivă asupra unui domeniu, al unei profesii. În Olanda, de exemplu, am avut un modul de trei luni de croitorie, în care am învăţat să cos la maşină, să construiesc tipare, să descifrez compoziţia materialelor etc.

- Din 2011 lucraţi la Gucci. Cât de greu sau… cât de uşor a fost să ajungeţi acolo? Câtă muncă e în spatele imaginii unui asemenea brand?

- Nu a fost greu, dar am avut norocul să fiu omul potrivit la momentul potrivit. Chiar la finalul cursului de master din Italia, proprietarul francizei Gucci din România, domnul Alessandro Amato, căuta pe cineva pentru poziţia de Brand Manager. Am fost recomandată şi, după un interviu, am început jobul. Experienţa anterioară şi cursul tocmai absolvit au cântărit mult, într-adevăr, dar am avut şi noroc. A fost destul de dificil la început, pentru că nu mai lucrasem efectiv în retail, nu cunoşteam toate mecanismele de funcţionare a unui magazin, dar după primele şase luni, lucrurile au intrat în normal.

- Aţi apărut până acum în reviste precum: Bazar, The One, Elle, Marie Claire. Care dintre experienţele acestea v-a plăcut cel mai mult şi de ce?

- N-am să mint, e minunat să participi la un shooting pentru o revistă de modă, mai ales când tu eşti subiectul. De cele mai multe ori, am fost parte dintr-un proiect cu oameni pe care îi cunosc şi care îmi sunt prieteni, ceea ce a făcut acea sesiune foto extrem de plăcută şi am trecut mai uşor peste faptul că eram în sandale afară la 5 grade, sau în mers pe tocuri pe piatră cubică la 40 de grade. Şi asta pentru că shooting-urile se întâmplă cu mult timp înaintea apariţiei numărului respectiv, deci câteodată trebuie să mimezi primăvara în luna ianuarie…

- Aţi văzut multe ţări. Ce v-ar putea determina să plecaţi din România şi ce v-ar face să rămâneţi?

- Nu cred că voi pleca vreodată definitiv din ţară. După cele două experienţe trăite afară, îmi e destul de clar că aici îmi e locul. Din punctul meu de vedere, dacă ştii să apreciezi corect lucrurile din viaţa ta, dacă eşti bun în ceea ce faci, dacă eşti un om de calitate, poţi avea cea mai frumoasă viaţă aici, în România.

- Modelul de eleganţă rămâne… mama dumneavoastră?

- Sigur. Mama este un model nu doar pentru mine, ci pentru toată lumea care o cunoaşte. În afară de eleganţa caracterului şi a atitudinii, mama a ştiut mereu să-şi construiască un stil personal rafinat, cu toate că au fost perioade în care oferta în modă era limitată. Şi-a folosit tot timpul imaginaţia şi a reuşit să fie unică şi originală.

- Când vi s-a părut greu ceea ce faceţi?

- La început. Prima lună a fost extrem de dificilă. Începuturile sunt întotdeauna grele, atunci când te confrunţi pentru prima dată cu o situaţie, cu o problemă, cu o echipă nouă. Dar odată ce lucrurile întră în normal, e mai uşor să te concentrezi pe aspectele frumoase.

- Ce vă doriţi în prezent? Care e următoarea treaptă?

- Momentan, mă pregătesc pentru un proiect foarte interesant, care mi-a lansat o provocare: să devin, din student, profesor. Aşa că, începând din această lună, voi ţine un modul de Fashion PR în cadrul cursurilor NAKED, împreună cu o bună prietenă, Noemi Revnic. Va fi, cu siguranţă, o experienţă interesantă, pentru că sunt convinsă că voi avea de învăţat de la studenţi cel puţin la fel de mult pe cât vor învăţa ei de la mine.

Citit 4647 ori Ultima modificare Luni, 14 Octombrie 2013 13:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.