Peste 60 de profesori şi cercetători de la mai multe universităţi şi institute din Cluj au creat implanturi personalizate pentru craniu, care au fost deja folosite cu succes. Deşi cercetătorii clujeni evită să folosească termenii de „oase artificiale“, implanturile personalizate care ies din mâna lor înlocuiesc părţi osoase din corp.
Echipa de cercetători provine de la: Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), Universitatea Babeş-Bolyai, Institutul Oncologic şi Clinica de Chirurgie Cranio-Maxilofacială şi Clinica de Neurochirurgie ale Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Cluj-Napoca. Proiectul se numeşte BIOMAPIM, s-a derulat timp de patru ani, până la sfârşitul lui 2013, iar valoarea sa a fost de circa două milioane de euro, bani de la stat, din Programul Naţional de Cercetare.
Aceste implanturi personalizate biocompatibile pentru craniu (în limbaj de specialitate) au fost deja folosite cu succes în peste 50 de cazuri.
„Acest proiect are în spate o acţiune mai veche de-a noastră. De vreo zece ani încercăm să dezvoltăm implanturi personalizate din materiale biocompatibile“, a afirmat Petru Berce, directorul proiectului, profesor la UTCN. El spune că prin tehnologiile/sistemele folosite în proiect se pot face implanturi pentru aproape orice os din corp. „Utilizarea tehnologiilor «additive manufacturing» în medicină se realizează cu succes în fabricarea de implanturi ortopedice personalizate din materiale biocompatibile metalice sau nemetalice“, a adăugat sursa.
Cum se obţine un implant
Totul pleacă de la tomografie. Se ia imaginea 3D a acelei porţiuni de craniu care trebuie reconstituită, se introduce într-un soft al celor de la UTCN. Acest soft traduce informaţia medicală pe înţelesul inginerilor, se obţine un model virtual al stării de fapt a pacientului. Apoi, tot virtual, se construieşte împreună cu medicul partea de implant ce trebuie fabricată.
Sunt două tipuri de sisteme prin care se obţin implanturile. Prima se numeşte sinterizare selectivă cu laser - SLS (care se utilizează pentru materiale nemetalice, din pulbere din plastic), iar a doua, topire selectivă cu laser - SLM (care foloseşte pulbere metalică, din titan şi aliaje de titan), ambelele fiind un fel de „imprimante“ 3D.
Pentru crearea implantului se folosesc matriţe din cauciuc siliconic în care se toarnă un material folosit şi la cabinetele dentare (polimetilmetacrilat, PMMA, adică un fel de plastic). Implantul se poate face şi din pulbere de titan, titaniul fiind un material biocompatibil.
Apoi începe o etapă, numită de cercetătorii din cadrul proiectului pregătirea operaţiei chirurgicale, în care implantul fabricat se verifică înainte dacă se potriveşte sau nu şi se fac corecţiile necesare împreună cu medicii.
Însă ca să fie folosit, implantul trebuie să fie acceptat de corp. Aici intervin cei de la Institutul de Cercetări Experimentale Interdisciplinare în Bio-Nano-Ştiinţe din UBB. Peste implantul din titan se depun alte materiale biocompatibile şi bioactive pentru ca organismul uman să nu respingă implantul.
După acest procesm urmează testele care sunt făcute de către specialişti de la Institutul Oncologic din Cluj.
