”Şcoala Normală de Învăţători” – denumire iniţială – a fost înfiinţată în iunie 1877 la Ismail (oraş-port situat pe malul stâng al Braţului Chilia, în S.V. Ucrainei) prin strădaniile lui V.A. Urechia (1834-1901), istoric, scriitor şi om politic român.
După reocuparea sudului Basarabiei de către ruşi, primul director al şcolii, prof. Grigore Petrovanu, primeşte dispoziţii, în august 1878, din partea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, să mute şcoala la Galaţi, în ciuda uşoarei împotriviri a acestuia, care sugerase ministerului ca şcoala să fie mutată la Tulcea.
Două luni mai târziu, în octombrie, şcoala era deja instalată în fostele case ale marelui patriot Costache Negri (1812-1876, om politic, diplomat şi scriitor român), pe str. Mihai Bravu, nr. 48, spaţiul respectiv fiind totuşi impropriu, necorespunzător desfăşurării activităţii şcolare.
La începerea cursurilor, în noiembrie 1878, şcoala avea doar şase profesori, numărul lor ajungând la zece, dar peste zece ani! Foarte curând, pe lângă această şcoală, s-a înfiinţat, pentru practica elevilor, şi aşa-zisa ”Şcoală de Aplicaţie”.
În august 1891, directorul şcolii din acea perioadă, prof. Dionisie Mardan, propune ministerului să i se acorde şcolii denumirea de ”Gheorghe Asachi”, propunere respinsă, ministerul considerând că mai potrivit ar fi să poarte numele lui C. Negri.
Ministrul Instrucţiunii, Spiru Haret (1851-1912, matematician, sociolog, pedagog şi om politic român), la curent cu situaţia dezastruoasă a Şcolii Normale, obţine în 1898 un credit de un milion de lei pentru construirea unui local propriu, solicitând Primăriei Galaţi, în conformitate cu Legea de expropriere pentru interes public, cedarea unui teren de 10 ha, în perimetrul oraşului sau în afara lui. Acest teren a fost acordat dincolo de Bariera Brăilei (actual, intersecţia străzii Brăilei cu b-dul Coşbuc), pe partea dreaptă a drumului spre Brăila.
Anul şcolar 1901-1902 debutează în noul local de pe str. Brăilei, nr. 134, sub aceeaşi denumire, construcţie frumoasă, impunătoare, realizată de meşteri italieni (antrepriza ”Bertolero&Moreschi”), unde funcţionează şi astăzi.
Clădirea şcolii şi curtea acesteia erau împrejmuite cu un gard, iar la intrare străjuia o poartă monumentală, în stil maramureşean, sculptată de elevi în iarna 1923/1924, având pe frontispiciu inscripţia ”Lumină pentru popor”.
Ca un fapt divers, unul dintre profesorii Şcolii Normale a dus o campanie de presă dură, înverşunată, împotriva institutului (catolic) particular ”Notre Dame de Sion”, actuala clădire a Facultăţii de Mecanică, considerându-l ”o instituţiune eminamente străină, un cuib de răutăţi de tot felul”.
La scurtă vreme după numirea guvernului conservator (prim-ministru Gh. G. Cantacuzino), ianuarie 1905, Şcoala Normală este desfiinţată prin ordinul ministrului Instrucţiunii, G. Vlădescu (în ciuda protestelor corpului profesoral), alături de alte instituţii similare din Galaţi şi din ţară.
Şcoala Normală ”C. Negri” s-a redeschis în octombrie 1907, în prezenţa aceluiaşi om minunat, Spiru Haret, redevenit ministru, directorul şcolii de atunci, prof. Nicolae Longinescu, în cuvântarea ţinută, a menţionat, printre altele, că ”reînceperea cursurilor la această instituţie, cu sprijinul nemijlocit al pedagogului Haret, semnifică o nouă victorie în lupta ce se dă pentru luminarea păturii de jos”.
Înainte de Primul Război Mondial: Prestigiu şi promovabilitate mare
În anii următori momentului redeschiderii, Şcoala Normală a fost condusă de directori selectaţi din tânăra generaţie de profesori, câştigând un binemeritat prestigiu, datorită excelentelor rezultate obţinute, cu un grad de promovabilitate a elevilor de 90 la sută.
La începerea primului război mondial, cursurile se întrerup, dar se reiau în anul 1917 în localul institutului ”Philippide” de pe str. Mavramol, nr. 21 (actuala str. N. Bălcescu), la un loc cu Şcoala Normală de fete.
În primii ani ai instaurării regimului comunist, şcoala funcţiona deja în vechiul sediu de pe str. Brăilei sub denumirea de ”Şcoala Medie C. Negri”, mai târziu figurând ca Liceul Pedagogic ”C. Negri” (cu bustul acestuia pe frontispiciul clădirii), iar în prezent Colegiul Naţional ”C. Negri” – cu două plăci comemorative amplasate la intrarea principală şi bustul unuia din directorii şcolii, prof. Nicolae Longinescu (din partea foştilor elevi).
BIBLIOGRAFIE:
- I. Brezeanu, C. Marinescu, D. Vrabie, ”Galaţi, mic îndreptar turistic”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1964;
- P. Păltănea, ”Galaţi, oraşul teilor” (album), Editura Paperprint S.R.L. Galaţi, 2004;
- P. Păltănea, ”Istoria oraşului Galaţi de la origini până la 1918”, Vol. II, Editura Partener, Galaţi, 2008;
- Unele din volumele dicţionarului enciclopedic apărute în intervalul 1993-2009, Editura Enciclopedică Bucureşti;
- Prelucrarea şi mixajul textelor îmi aparţin;
- Imagini scanate după ilustrate originale din colecţia personală;
- Cu sincere şi respectuoase mulţumiri d-lui prof. Vasile Luca din Galaţi pentru unele informaţii oferite, necesare la întocmirea prezentului articol.
