Labirintul fără scăpare/ Un vin alb şi-un dop negru

Labirintul fără scăpare/ Un vin alb şi-un dop negru
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prima carte pe care am citit-o şi recitit-o până când legăturile i s-au rupt şi a devenit doar o colecţie de fascicole pe care le lipea laolaltă, cum putea, tatăl meu, a fost “Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru.

Acele poveşti semănau numai parţial cu poveştile obişnuite ale copilăriei. Erau pline de omoruri, de cruzimi şi trădări şi totuşi ceva în ele inducea un sentiment de familiar, ca să nu mai vorbim de eroism, chestiuni care înfloresc imaginaţia unui băiat. Eroi, războaie, animale mitologice. Sunt convins că lectura aceea, la acel moment incipient al dezvoltării mele, a lăsat o marcă şi mi-a folosit destul de mult mai târziu.

Ar fi unul din motivele pentru care i-am cumpărat “Legendele Olimpului” şi fetei mele. Deocamdată e dificil de citit chiar totul la întâmplare. Povestea lui Orfeu şi Euridice, de exemplu, nu e tocmai clasica poveste Disney cu happy-end.  

Tărâmul zeilor

Oricum, în această vară, cu biletele spre Heraklion cumpărate, n-au fost prea multe poveşti mai nimerite de povestit decât cea a Minotarului, a lui Tezeu şi a Ariadnei, a regilor Minos şi Egeu. E una din cele mai fecunde modele culturale, o regăsim în multe ipostaze modernizate.  O poveste despre fapte eroice, înfrângerea regelui neîndurător, care-şi hrănea bestialul fiu cu sângele şi carnea bieţilor atenieni, primiţi tribut de la regele Egeu, aruncându-i în construcţia fără ieşire şi fără scăpare - labirintul. O poveste de dragoste, în acelaşi timp, Ariadna, fiica lui Minos, ajutându-l pe Tezeu să supravieţuiască labirintului dându-i un ghem de lână şi un pumnal. Tezeu ucide minotaurul îşi salvează atenienii şi, împreuna cu Ariadna, părăseşte Creta repejor, cât să nu aibă regele Minos alte idei. N-o să povestesc cu lux de amănunte ce s-a întâmplat deoarece mulţi dintre voi ştiu legenda, iar cei care n-o ştiu ar trebui s-o afle, dar nu dintr-o scriere despre vinuri.

Vinul de aur

Mii de ani mai târziu, şi eu am părăsit Creta într-o corabie înaripată, dar fără o prinţesă cretană alături, deoarece am fost prevăzător şi mi-am adus două de acasă. Oricum, n-am plecat cu mâna goală, ci cu câteva sticle de vin. Una din ele se numeşte Theon Dora 2013 şi este un vin produs de Stilianou Winery, o cramă mică din Kounavi, o localitate mică, la 15 km sud de Heraklion. Vinul în sine este un blend bio din varietăţile locale vilana, thrapsathiri şi vidiano, este sec şi are 13 la sută alcool. Se prezintă respectabil şi precum ceva mai mult decât un vin turistic, de vară. În fond, a şi primit nişte distincţii importante, la câteva concursuri internaţionale. Are o culoare aurie, cu arome de piersică şi corcoduşe galbene, dar şi o latură tropicală (ananas şi fructul pasiunii), detectabilă mai ales în gustul plinuţ şi cu aciditate medie, prietenoasă, care duce spre un final surprinzător de persistent.

Theon Dora şi Legendele Olimpului

Theon Dora înseamna "darul zeilor" şi nu e singurul aspect care leagă licoarea de mitologia greacă, îţi dai seama de asta de îndată ce îndepărtezi capişonul sticlei. După extragerea dopului devine evident. Dopul e negru. Asta ştiaţi din titlu. Şi ce legatură are asta cu povestea lui Tezeu?

La plecarea lui Tezeu spre Knossos, să-i dăm legătura lui Alexandru Mitru:

" - Dacă te-ntorci cu biruinţă, să pui triremei pînze albe, a rostit regele Egeu. Acuma iată-s agăţate pînze de doliu, sus, pe stîlpi. Şi eu, de astăzi înainte, spre depărtări am să privesc… Te-oi aştepta şi zi, şi noapte, să-mi vii, băiete, înapoi…

- Prea bine, tată… şi, să ştii, la-napoiere, pînza neagră va fi schimbată de cîrmaci cu pînza albă-a veseliei… Adio… Voi veni curînd."

Dar, pe drumul de întoarcere, pentru că zeii sunt geloşi pe oameni, iar lui Dionisos îi picase Ariadna cu tronc, Tezeu a fost nevoit s-o părăsească în insula Naxos (sunt mai multe variante ale poveştii, dar hai s-o lăsăm aşa).

"Atîta doar că-n tulburarea ce-i cuprinsese, părăsind-o pe Ariadna, ei au uitat să dea jos pînza neagră, de doliu, ce era prinsă de cel mai-nalt catarg.

Egeu, ce-i aştepta pe coastă, văzând că pînza nu e albă, a socotit că au pierit toţi tinerii plecaţi în Creta. Că a pierit deci şi Tezeu. Îndurerat prea mult, bătrînul s-a aruncat în apa mării. Iar valurile l-au izbit de stâncile din ţărm, zdrobindu-l.

De-atunci şi marea, unde el şi-a sfîrşit viaţa, a luat numele de Egeea."

V-am spus eu că vinul e un portal cultural care te poate duce hăt departe în spaţiu şi timp? Ei, iată un exemplu elocvent!

George Mitea este blogger la lucruribune.blogspot.com.

Citit 1312 ori Ultima modificare Joi, 21 August 2014 14:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.