Credem că ştim totul. Răsfoim manuale de istorie, citim contraetichetele unor vinuri care ne spun că Bachus s-a născut la Constanţa, că Ştefan cel Mare bea spumant de Panciu, că în secolul XIX vinul românesc a obţinut o mare recunoaştere internaţională, că a obţinut 1.000 de medalii la concursuri internaţionale, că Napoleon al III-lea era înnebunit după băbească etc.
Istoria vinului românesc este o mare nebuloasă, un cuplaj dement de ficţiune, îndoctrinare comunistă şi necunoaştere crasă. Ce veţi citi mai jos e doar o mică pastişă din această istorie reală şi neexplorată. Poate că presupunerile noastre sunt adevărate, sau poate că nu, oricum e un punct iluminat în această penumbră a cunoaşterii de sine în care ne complăcem.
Ce ştim despre comerţul cu vin din Principalele Romane, ulterior Regatul României? Ce ştim despre anii filoxerei, despre relaţiile comerciale cu alte state, despre negustorii şi producătorii de vin din acea perioadă? Şi la un alt nivel, cât ştim despre istoria oraşului în care locuim?
Aceasta e mica mea contribuţie la elucidarea unui moment în timp, un mic fascicul de lumină aruncat pe un imens vestigiu subteran, neexplorat încă.
Comerciantul din Galaţi
Să ne închipuim că într-o zi geroasă de ianuarie, a anului 1888, dimineaţa târziu, Jules Robl, angajat al casei de vinuri Jacques Brunner din Galaţi, se aşează la biroul de scris, îşi trage alături călimara, înmoaie vârful condeiului în cerneală şi, ezitând preţ de o secundă, scrie pe hârtia partând antetul firmei, următoarele :
Galatz 8/20 ianuarie 1888
Dlor Lucien Foucauld & Co.
Cognac
În posesia scrisorii dvs din 23 ale lunii trecute, mă mir că îmi găsiţi preţul vinurilor prea exagerat. Luând ca bază un preţ de cumpărare de 5,50 franci pe hectolitru, vinul îmi revine la 24,50 franci "logé Bordeaux", va să zică mă mulţumesc cu un beneficiu brut de 5 franci pe hectolitru, ceea ce nu s-ar putea numi în nici un caz prea pretenţios.
Vă prezint, Domnilor, salutările mele prevenitoare.
[ştampila P.P Jacques Brunner- Vins] [semnatură indescifrabilă]
Ce înseamnă acestea? În primul rând avem de-a face cu un comerciant de vinuri din Galaţi. Pe numele lui Jacques Brunner, al cărui angajat este acest Jules Robl. Brunner (după investigaţii care m-au dus la un "Bulletin de la Société d'histoire et d'archéologie de Genève") era un cetăţean elveţian. Avea afaceri la Viena şi Galaţi. Deţinea şi o fabrică de spirt la Bacău (aici, poziţia 471). Firma sa din Galaţi corespondează (conform scrisorii ataşate) cu Lucien Foucauld & Co, producători de cognac. Firma franceză există şi în ziua de azi (e drept ca a ajuns doar un brand în portofoliul unei corporaţii) şi produce un cognac destul de bun. În alt doilea rând să observăm ciudata francheţe cu care d-l Jules Robl coresponda cu partenerii de afaceri din Cognac, dezvăluind preţul de achiziţie al vinului, ba chiar şi profitul său estimat. Funcţiona altfel marketingul pe vremea aceea…
Vremuri apuse
Galaţiul era al doilea oraş al Moldovei şi probabil cel mai puternic centru de comerţ din zonă. Fiind unul dintre sediile Comisiei Europene a Dunării (primul din cele două – 1856 - celălalt fiind deschis mai târziu la Sulina), ulterior amplasat în clădirea monumentală care găzduieşte astăzi biblioteca V.A. Urechia, a contribuit la mărirea traficului prin portul Galaţi, precum şi la deschiderea a numeroase consulate şi camere de comerţ străine. Şi statutul de porto-franco a folosit, facilitatea de a nu plăti taxe pentru mărfurile tranzitate atrăgând negustori din toate colţurile Europei. De altfel, în Istoria Oraşului Galaţi, monumentala lucrare a regretatului Paul Păltănea, cu mare greutate putem descoperi vreun mare industriaş sau negustor care să poarte un nume neaoş. Aproape în totalitate fruncea economică a urbei era formată din englezi, italieni, francezi, austrieci şi, iată, elveţieni.
De ce ar fi cumpărat francezii vin din Galaţi?
Revenind la misivă, se ridică unele întrebări fireşti. Aşadar: să fi fost vinul românesc atât de bun încât până şi nume mari din Franţa şi-ar fi dorit să le comercializeze? Răspunsul poate fi dezamăgitor pentru unii, dar... nu. Să vedem de ce.
În primul rând plecăm de la premisa că Jacques Brunner nu vindea vin franţuzesc. Ar fi fost ilogic ca un negustor din Galaţi, din Regatul României, fie el elveţian sau nu, să vândă vin francez altor francezi. Sunt convins că existau suficienţi negustori în zona Bordeaux-ului care să asigure acest trafic. Chiar dacă scrisoarea foloseşte misterioasa sintagma "[vin] loge Bordeaux", cel mai probabil se referea ori la stocarea acestora la Bordeaux, de unde puteau fi transportate înspre interior pe arterele navigabile Dronne, Dordogne şi Garrone, fie la faptul că vinul era păstrat şi vândut în butoaie de tip Bordeaux (de 225 litri). În sprijinul acestei ipoteze ar sta calculele incluse în corespondenţă: aproximativ 225 litri = 24,5 franci, preţ constând din 12,375 franci vinul şi cei ignobili 5 franci pe hectolitru profit. Cu toate astea, "[vin] loge Bordeaux" e de fapt vechea denumire pentru vinul îmbuteliat la sticla de 0,75 cl, cel mai sigur la sticlă de tip bordeaux.
Oricum întrebarea rămâne: de ce ar fi cumpărat nişte producători francezi vin din Galaţi? Vinul ar fi fost cel mai probabil românesc, poate şi georgian sau basarabean (teritorii din imperiul rus, la acea dată).
Va continua...
George Mitea este blogger la lucruribune.blogspot.ro.
