VIDEO/ Parcul naţional Plitvice din Croaţia - "Grădina DIAVOLULUI" cu peste un milion de vizitatori anual

VIDEO/ Parcul naţional Plitvice din Croaţia - "Grădina DIAVOLULUI" cu peste un milion de vizitatori anual
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La jumătatea distanţei dintre capitala croată, Zagreb, şi litoralul Mării Adriatice se află Parcul naţional Plitvice, o bijuterie naturală înscrisă în Patrimoniul UNESCO în 1979. Plasat pe un platou carstic din Alpii Dinarici, parcul este presărat cu stânci, canioane şi peşteri. Acoperit în proporţie de două treimi de păduri, dintre care o parte de pădure 'primară', el atrage anual 1,2 milioane de vizitatori, relatează Le Figaro Magazine, citat de AGERPRES.

Cel mai vechi parc din sudul Europei

Este cel mai vechi parc naţional din sudul Europei şi cel mai mare din Croaţia, creat în 1949 la iniţiativa lui Ivo Pevalek. Cu o suprafaţă de 294,62 km pătraţi, el cuprinde nu numai lacurile Plitvice, care formează un ansamblu de 16 lacuri, legate prin 92 de cascade şi pârâuri cu apă limpede, ci şi pădurea 'primară' în care cresc mai ales pini şi fagi. Aici ia naştere râul Korana şi tot aici sălăşluiesc numeroase specii animale şi vegetale rare. Nu poate fi trecută cu vederea nici bogăţia piscicolă a lacurilor.

Păduri preistorice

La Plitvice se află Corkova Uvala, o rămăşiţă a pădurii care acoperea Europa în neolitic: 84 de hectare din cele 29.462 ale Parcului naţional. Aici pot fi văzuţi cei mai vechi şi mai mari copaci din Croaţia. Cel mai impozant este un brad de 58 m înălţime, 1,5 m diametru şi aproape 5 m circumferinţă. Înscrisă ca rezervaţie specială în 1965, Corkova Uvala nu poate fi vizitată de marele public. Au acces doar grupuri mici, pe bază de autorizaţie, alcătuite în general din oameni de ştiinţă şi studenţi, care doresc să vadă cum arată o pădure fără activităţi umane.

“Vorbim de ''pădure primară'' când se pot identifica următoarele faze: tinereţea sau regenerarea (răsaduri şi mlădiţe), maturitatea (amestec de esenţe în plină creştere), senectute (mărime maximă), moartea şi descompunerea, care furnizează nutrienţii indispensabili reluării ciclului. Aici, ca şi în alte ţări de pe continent (Finlanda, Polonia, Belarus, Bosnia-Herţegovina, România) sunt vizibile toate aceste faze, chiar dacă pe o suprafaţă mică. Din acest Motiv Corkova Uvala este monitorizată şi protejată”, spune Kresimir Culinovic, inginer forestier la Centrul de conservare şi cercetări 'Ivo Pevalek', citat de AGERPRES.

Aglomeraţie mare

Dar nu pentru această pădure virgină rară vin cei 1,2 milioane de vizitatori anual. Este recomandabil să se evite luna august, când sunt înregistrate şi 10.000 de intrări pe zi. Principala atracţie sunt cele 16 lacuri situate între 500 şi 650 m altitudine, legate între ele prin 92 de cascade, precum şi de o mulţime de pârâuri şi torente. Primele 12 lacuri se numesc 'lacurile superioare' (Gornja jezera) şi celelalte patru, 'lacurile inferioare' (Donja jezera). Podeţe din lemn de alun (rezistente la umiditate şi la frig într-o zonă unde temperatura coboară iarna la minus 20 de grade Celsius) permit vizitatorilor să vadă parcul într-o singură zi, iar vaporaşe electrice traversează cele mai mari lacuri.

Abundenţă de viaţă

În afară de păduri şi vegetaţia luxuriantă, specificul Parcului naţional Plitvice ţine de geologie şi chimie. Actualele bariere din tuf calcaros (sau travertin), care permit formarea bazinelor şi reţinerea apei, s-au format la sfârşitul ultimei glaciaţiuni, acum 6000-7000 de ani.

Situaţia geografică a parcului, cu aspecte mediteraneene (se află la doar 60 km de litoral), dar şi alpine (între 418 şi 1.279 m altitudine), asociată cu particularităţile geologice ale carstului, fac din acest loc un paradis al biodiversităţii, cu atât mai mult cu cât este interzisă orice activitate umană (vânat, pescuit, baie, camping). Sunt înregistrate 1.297 specii vegetale, dintre care 22 sunt protejate. În privinţa faunei, în afară de câţiva amfibieni (salamandra pătată sau tritonul alpestru), există trei mari animale de pradă europene: râsul, lupul şi ursul.

Superstiţii şi mituri

Când Croaţia a fost alipită la Imperiul austro-ungar, în secolul al XVII-lea, locul a fost numit Hortus Diabolus (grădina diavolului). Aflată în zona tampon dintre otomani şi habsburgi, regiunea îi adăpostea pe slavii din est, care fugeau de jugul turcesc şi de religia mahomedană, considerate diabolice de populaţiile creştine din acea epocă.

Triunghiul Bermudelor din Balcani

Potrivit unor credinţe locale, Plitvice ar fi un loc propice pentru catastrofe şi manifestări supranaturale: se spune că, în timpul celor patru ani de conflict între 1991 şi 1995, mai multe avioane ar fi dispărut deasupra întinderilor împădurite, aşa încât triunghiul Bermudelor ar avea un echivalent terestru în Balcani.

Muză pentru cineaşti

Frumuseţea parcului nu i-a lăsat indiferenţi nici pe cineaşti. La Plitvice au fost turnate în anii 1960 filmele cu Winnetou şi Old Shatterhand, realizate de studiourile germane. Internetul este pur şi simplu plin de filmări în care este surprinsă natura uimitoare de-a lungul anilor. Pe YouTube, majoritatea turiştilor care au vizitat Parcul naţional Plitvice au postat imagini video cu peisajele uimitoare cărora le-au fost martori.

Citit 2657 ori Ultima modificare Vineri, 24 Octombrie 2014 15:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.